Polițiștiii Postului de Poliție Cernișoara au desfășurat, pe 28 mai 2026, activități preventive și educative la Școala Gimnazială Mădulari și Școala Gimnazială Armășești, unde aproximativ 80 de elevi au participat la discuții interactive despre siguranță și responsabilitate.
În cadrul întâlnirilor, oamenii legii au abordat teme importante precum răspunderea penală și contravențională a minorilor, prevenirea bullying-ului în mediul școlar, siguranța în mediul online și importanța unui comportament responsabil în comunitate.
Activitățile au avut un caracter interactiv, elevii fiind implicați în exemple practice, exerciții și dezbateri adaptate nivelului lor de înțelegere. Copiii au manifestat interes față de informațiile prezentate, au adresat întrebări și au discutat despre prevenirea violenței și importanța respectului reciproc.
Polițiștii le-au explicat elevilor și care sunt consecințele faptelor antisociale, precum și modalitățile prin care pot cere ajutor părinților, profesorilor sau polițiștilor atunci când se confruntă cu situații dificile.
La finalul activităților, participanții au primit materiale informative și flyere preventive privind siguranța personală și prevenirea violenței, dar și diplome pentru implicarea activă.
Reprezentanții IPJ Vâlcea au transmis că astfel de activități contribuie la consolidarea relației dintre poliție, școală și comunitate și la promovarea unui climat sigur în unitățile de învățământ.




























Lasă un comentariu