Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Constantin Rădulescu acuză blocaje grave la plata proiectelor europene: „Constructorii sunt puși să lucreze fără bani”

Președintele Consiliului Județean Vâlcea și liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, a lansat critici dure la adresa Guvernului, acuzând întârzieri majore în procesarea cererilor de plată pentru proiectele finanțate din fonduri europene. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, unde șeful administrației județene a vorbit despre problemele care afectează investițiile aflate în derulare.

Potrivit acestuia, numeroase lucrări executate prin programe europene nu au fost decontate, iar firmele de construcții sunt nevoite să suporte costurile din propriile resurse. Constantin Rădulescu susține că situația pune presiune uriașă pe constructori și riscă să blocheze proiecte importante pentru comunități.

„Administrația locală suferă enorm în această perioadă. Sunt întârzieri foarte mari la plata proiectelor finanțate prin PNRR și alte programe europene. Constructorii lucrează de luni de zile pe banii lor și nu primesc decontările necesare”, a declarat președintele CJ Vâlcea.

Acesta a oferit drept exemplu investițiile în centrele de aport voluntar, unde există întârzieri atât la procesarea cererilor de plată, cât și la livrarea echipamentelor necesare. Liderul PSD Vâlcea afirmă că probleme similare apar și în cazul lucrărilor de infrastructură rutieră sau al proiectelor medicale finanțate cu fonduri europene.

Rădulescu consideră că lipsa unui guvern cu puteri depline afectează direct activitatea administrațiilor locale și implementarea investițiilor publice. El susține că blocajele birocratice riscă să încetinească absorbția fondurilor europene și să pună în dificultate firmele care au câștigat licitațiile.

„Nu poți cere absorbție de fonduri europene și, în același timp, să nu procesezi cererile de plată. Constructorii nu vor putea susține la nesfârșit lucrările fără să fie plătiți”, a mai spus șeful CJ Vâlcea.

În final, Constantin Rădulescu a transmis că este nevoie de formarea rapidă a unui nou guvern, pentru deblocarea situației și continuarea investițiilor aflate în desfășurare în județe.