Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Accident grav în Horezu: un biciclist a ajuns inconștient la spital

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza orașului Horezu, fiind necesară intervenția polițiștilor rutieri.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, din primele verificări efectuate la fața locului, un cetățean străin, în vârstă de 58 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui biciclist.

În urma impactului, bărbatul de 58 de ani din comuna Vaideeni, care se deplasa pe o bicicletă electrică, a fost rănit grav și transportat la spital în stare de inconștiență pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.