Un bărbat de 49 de ani, din comuna Tomșani, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului.
Incidentul a avut loc joi seara, 2 iulie, în jurul orei 21:30, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Horezu au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Tomșani.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul a înregistrat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea procurorului competent, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.
Oamenii legii reamintesc că șofatul sub influența alcoolului reprezintă un pericol major pentru toți participanții la trafic și îi îndeamnă pe conducătorii auto să nu urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu