Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VEZI AICI ce spune Avocatul Poporului despre cazul PAȘCA – DUMBRAVA

Avocatul Poporului, Renate Weber, susține că instituțiile statului au avut o responsabilitate majoră în funcționarea timp de ani de zile a centrului neautorizat administrat de Viorel Pașca în localitatea Dumbrava, județul Bihor. Într-un interviu acordat HotNews, Weber afirmă că autoritățile au tolerat situația și, în unele cazuri, chiar au contribuit la trimiterea persoanelor vulnerabile în acest centru.

Potrivit acesteia, în urma investigațiilor desfășurate de Avocatul Poporului în 2025, s-a constatat că în locația respectivă se aflau 329 de persoane, peste 70% provenind din alte județe, majoritatea fiind transportate cu ambulanța din spitale. De asemenea, Renate Weber susține că inclusiv polițiști au transportat persoane fără adăpost din diferite zone ale țării către Dumbrava.

„Problema este felul în care autoritățile statului nu s-au implicat sau, dimpotrivă, au fost cumva complice. Nici nu știu cum să-i spun, că centru nu era. Era ca o colonie”, a declarat Avocatul Poporului.

Raportul instituției arată că unele spitale din București, printre care Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Clinic de Ortopedie „Foișor”, au direcționat pacienți către asociația administrată de Viorel Pașca, invocând lipsa locurilor în centrele sociale.

Renate Weber subliniază însă că astfel de transferuri către un centru fără autorizație erau ilegale și că Avocatul Poporului a transmis recomandări atât Ministerului Muncii, cât și Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și unităților medicale implicate, solicitând încetarea acestor practici.

În opinia sa, responsabilitatea nu aparține exclusiv lui Viorel Pașca, ci și instituțiilor care au permis funcționarea centrului fără autorizație timp de aproximativ două decenii.

„Omul acesta a fost lăsat să funcționeze în acele centre. I s-a atras atenția că trebuie să-și ia autorizație, dar niciodată nimeni nu a făcut nimic. Prin lipsa de acțiune și tăcere, practic au devenit complici”, a declarat Renate Weber.

Declarațiile vin în contextul anchetei DIICOT privind centrele ilegale administrate de Viorel Pașca, dosar care continuă să scoată la iveală rolul instituțiilor publice în transferul și îngrijirea persoanelor vulnerabile.