Primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a anunțat semnarea contractului de execuție pentru proiectul de modernizare a șapte străzi din localitate, o investiție în valoare de 6.618.352 de lei.
Proiectul, intitulat „Modernizare drumuri de interes local în comuna Bujoreni, județul Vâlcea”, prevede reabilitarea a 3.451 de metri de drumuri. Vor fi modernizate străzile Veseliei, Salcâmilor, Păducelului, Liliacului, Armoniei, Muzeului și Strada Principală Bogdăneștilor (DC 164).
Potrivit primarului Gheorghe Gîngu, acesta este unul dintre proiectele importante care intră în faza de execuție, urmând ca și alte investiții să înceapă în perioada următoare. Edilul spune că modernizarea infrastructurii rutiere rămâne o prioritate pentru administrația locală, având un impact direct asupra siguranței și confortului locuitorilor.
„Știu cât de importante sunt drumurile pentru fiecare familie, pentru copii, pentru cei care merg zilnic la serviciu și trebuie să o facă în condiții de siguranță. De aceea, continuăm să investim în proiecte care răspund nevoilor reale ale comunității și care contribuie la creșterea calității vieții”, a transmis primarul.
Administrația locală precizează că va monitoriza îndeaproape desfășurarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie executate conform graficului și la standardele de calitate asumate. Totodată, Primăria Bujoreni anunță că va continua să atragă finanțări pentru noi proiecte de dezvoltare a comunei.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu