Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlceanul Laurențiu Cazan: „Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă este o investiție strategică pentru viitorul energetic al României”


România a obținut una dintre cele mai importante finanțări din ultimii ani pentru sectorul energetic. Consiliul de Administrație al Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat, în 15 iulie 2026, acordarea unui împrumut de 800 de milioane de euro destinat proiectului de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

În fruntea Consiliului de Administrație al S.N. Nuclearelectrica S.A. se află vâlceanul Laurențiu Cazan, implicat în coordonarea unuia dintre cele mai importante proiecte strategice pentru securitatea energetică a României.

Cu această ocazie, Laurențiu Cazan a transmis că aprobarea finanțării reprezintă o confirmare a încrederii de care se bucură proiectul la nivel european și un pas decisiv pentru viitorul sistemului energetic național.

„Aprobarea finanțării de către Banca Europeană de Investiții confirmă importanța strategică a proiectului de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă. Este o investiție în securitatea energetică a României, în producția de energie curată și în viitorul generațiilor următoare. Nuclearelectrica își continuă angajamentul de a implementa acest proiect la cele mai înalte standarde de siguranță și performanță.”


Proiectul va fi finanțat printr-un mix de capital propriu și împrumuturi atrase de la instituții financiare internaționale, agenții de credit export și bănci comerciale. Prima etapă a finanțării a fost asigurată în septembrie 2025, printr-un împrumut de 540 de milioane de euro contractat de la un sindicat bancar coordonat de JP Morgan SE.

În prezent, proiectul se află în faza a doua de implementare, care include obținerea autorizațiilor, contractarea lucrărilor de inginerie și construcții, achiziția echipamentelor și asigurarea finanțării integrale. Lucrările civile au început încă din 2025 și continuă și în acest an.

Între 2027 și 2030, Reactorul 1 va intra în programul complex de retehnologizare, urmând ca, după finalizarea lucrărilor și a testelor tehnologice, să revină în exploatare în condiții optime și cu o durată de viață extinsă.

Pusă în funcțiune în 1996, Unitatea 1 de la Cernavodă a produs până în prezent peste 150 de milioane MWh de energie electrică și a contribuit la evitarea emiterii în atmosferă a aproximativ 145 de milioane de tone de CO₂, fiind unul dintre cele mai performante reactoare nucleare din lume.