Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tânăr din Vâlcea, la Romanian Youth Conference 2026, unul dintre cele mai importante forumuri naționale de tineret

Județul Vâlcea a fost reprezentat la Romanian Youth Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate dialogului dintre tineri și factorii de decizie. Andrei-Denis Ionescu, președintele de la acel moment al Platformei Tinerilor pentru Participare Activă Vâlcea (PNTP Vâlcea), a participat în calitate de delegat al județului la conferința desfășurată în perioada 9–12 iulie, la Alba Iulia.

Evenimentul a reunit tineri implicați în organizații de tineret, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile, având ca obiectiv identificarea principalelor provocări cu care se confruntă noua generație și formularea unor propuneri pentru viitoarele politici publice dedicate tinerilor. Totodată, conferința a marcat începutul procesului național de consultare pentru elaborarea Rezoluției Tinerilor 2027–2034.

Andrei-Denis Ionescu a făcut parte din grupul de lucru „Democrație, societate și participare”, unde a contribuit la dezbaterile privind implicarea tinerilor în procesul decizional, participarea civică și promovarea valorilor democratice. În cadrul discuțiilor, acesta a susținut necesitatea unei implicări reale a tinerilor în luarea deciziilor și crearea unor mecanisme prin care opiniile acestora să fie valorificate în elaborarea politicilor publice.

„Viitorul României depinde de generația care are curajul să se implice astăzi. Cred într-o politică bazată pe competență, responsabilitate și dialog și voi continua să susțin orice inițiativă care oferă tinerilor șansa de a contribui la dezvoltarea comunităților și a țării”, a declarat Andrei-Denis Ionescu.

Reprezentanții organizației subliniază că participarea delegatului din Vâlcea la Romanian Youth Conference 2026 a oferit județului oportunitatea de a contribui la dialogul național privind viitorul politicilor de tineret. În prezent, Andrei-Denis Ionescu coordonează activitatea Platformei Tinerilor pentru Participare Activă Oltenia, în urma extinderii organizației la nivel regional.