Pompierii militari vâlceni intervin în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în fondul forestier din zona lacului Vidra, pe raza localității Voineasa.
La intervenție au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, două motopompe transportabile din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, precum și o autospecială de intervenție rapidă cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea.
În sprijinul echipajelor de intervenție se deplasează și reprezentanți ai Ocolului Silvic Voineasa, care vor contribui la gestionarea situației din teren.
Misiunea este în desfășurare, iar pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, astfel încât flăcările să nu se extindă la o suprafață mai mare de fond forestier.
Revenim cu informații pe măsură ce autoritățile vor comunica noi detalii.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu