Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A furat geanta unei bătrâne de 85 de ani, dar n-a apucat să fugă prea departe! Doi adolescenți și un bărbat l-au prins

Un bărbat de 46 de ani a ajuns după gratii pentru 24 de ore, după ce ar fi furat geanta unei femei de 85 de ani, în plină zi, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea.

Incidentul s-a petrecut miercuri, 26 august, în jurul orei 15:00, pe strada Dacia. Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi profitat de un moment de neatenție al femeii și i-ar fi luat geanta lăsată pe o bancă, după care a fugit.

Doar că planul nu i-a ieșit. Un tânăr de 17 ani, împreună cu un alt adolescent de aceeași vârstă și un bărbat de 31 de ani, au pornit imediat în urmărirea lui.

În timpul cursei, bărbatul de 31 de ani l-ar fi determinat pe suspect să abandoneze geanta, care a fost recuperată și restituită femeii. Cei doi adolescenți au mers mai departe și au reușit să îl imobilizeze pe bărbat până la sosirea polițiștilor.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au preluat cazul și au întocmit dosar penal, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În urma probatoriului administrat, bărbatul de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.

De această dată, spiritul civic a făcut diferența. Polițiștii le-au mulțumit celor trei vâlceni care au intervenit, contribuind atât la recuperarea bunului femeii, cât și la prinderea suspectului.