Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cardul european de asigurări sociale de sănătate

Cardul european de asigurări de sănătate este un card gratuit cu ajutorul căruia, la nevoie, puteți beneficia de serviciile acordate de unități medicale de stat în timpul unei șederi temporare în oricare dintre cele 28 de state membre ale UE, precum și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, în aceleași condiții și la aceleași tarife ca asigurații din țara respectivă (în unele țări, serviciile sunt gratuite).

În vederea eliberării cardului, persoana asigurată va depune la casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă o cerere şi documente care să ateste calitatea de asigurat. Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de casa de asigurări de sănătate decât în situaţia în care asiguratul nu face dovadă plăţii la zi, pe ultimii 5 ani, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Important – cardul european de asigurări sociale de sănătate:

• nu este o alternativă la asigurarea de călătorie; acesta nu acoperă costurile serviciilor medicale private sau costuri precum prețul călătoriei cu avionul înapoi în țara de origine ori contravaloarea bunurilor pierdute/furate;

• nu vă acoperă costurile în situația în care scopul expres al călătoriei dumneavoastră este de a obține tratament medical;

• nu garantează servicii gratuite; date fiind diferențele dintre sistemele de sănătate ale fiecărei țări, este posibil ca unele servicii care sunt gratuite în țara dumneavoastră să nu fie gratuite într-o altă țară.