Marele Partid Liberal, rezultat din fuziunea PNL cu PDL, pe scurt ACL, are o mare problemă cu voturile pe care le vor rupe alţi candidaţi de dreapta precum Tăriceanu sau Udrea. Liderii ACL încearcă din răsputeri să nu vândă niciun vot către alţi candidaţi de dreapta. La Braşov, Hunedoara, Neamţ, Alba, Bucureşti, dar şi la Vâlcea există suspiciuni că s-ar colabora cu Udrea şi Tăriceanu.
Suspiciuni mari de blat sunt la liberali, care nu transmit niciun fel de mesaje de îmbărbătare în teritoriu. De la centru a plecat un semnal clar către teritoriu: „Cine face blatul va fi aspru sancţionat după alegeri”.
Deocamdată, interesul imediat al ACL este să-l scoată pe Iohannis peste 30% în primul tur. Surse din ACL ne-au explicat că situaţia ar putea deveni incontrolabilă în teritoriu, dacă pe seară Iohannis şi-a atins obiectivul.
Iată ce mesaj au transmis chiar membri liberali către oameni cu o seară înainte de vot: „Stimate prieten şi coleg liberal. Fără multe cuvinte care să nu aibă esenţă şi conţinut, doresc să ne reunim la vot şi să redevenim Partidul Liberal adevărat puternic, fără acoliţii altor partide infiltrate şi profitoare. Pentru refacerea PNL-ului şi continuitate a Liberalismului în România va îndrum să votaţi alături de mine pe singurul candidat liberal D-l CALIN POPESCU TARICEANU, poziţia 13 din buletinul de vot. Pentru acest motiv vă asigur recunoştinţa şi prietenia mea.
Cu mult respect al tău coleg liberal Ovidiu Borta”.
Facem precizarea domnul Ovidiu Borta este funcţionar public, lucrează la Direcţia pentru Protecţia Copilului Vâlcea şi este cunoscut ca un apropiat al lui Ion Nicolae, cel care o vreme s-a crezut preşedintele PLR la Vâlcea. Aşadar, Cristian Buican are o problemă în acest sens, mesajul respectiv fiind trimis pe mii de telefoane mobile cu o seară înainte de deschiderea urnelor de vot.


















Lasă un comentariu