Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dragoș Pâslaru, un meșter cârpaci al salarizării

Mult huiduita de către sindicate Lege a Salarizării Unitare a cărei implementare a eşuat de două ori, îi dă mari bătăi de cap noului Ministru al Muncii. După ce a fost atât de “ ajustată” încât după trâmbiţatele măriri de salariu, muncitorii s-ar fi trezit cu ele înjumătăţite (fapt ce a determinat demisia fostului Ministru al Muncii) Legea e abordat de către domnu Dragoş politicianist, că tot se crede el tehnocrat. În loc să se axeze pe eficientizare şi productivitate, domnia sa caută să cârpească lamentabil lucrurile atât cât să-I mulţumească pe cei cu lefuri mici, dar prezenţa la urne mare. Ministrul a explicat că ordonanţa trebuie să aibă la bază principiul solidarităţii şi principiul neutralităţii între familiile ocupaţionale şi că nouă abordare se va concentra pe salariile de bază şi nu pe sporuri şi indemnizaţii.

“Discutăm de o sumă care nu ar putea să rezolve toate inechităţile din sistem şi trebuie să fim cu toţii conştienţi de acest lucru. Este un proces în care nu va fi posibil ca toată lumea să fie mulţumită. şi atunci, se pune problema, cu aceste resurse puţine pe care le avem, ce putem să facem? şi avem opţiunea să încercăm să cârpim pe ici, pe colo toată grila de salarizare, cum a fost încercat deja şi nu am avut un mare succes, sau avem opţiunea să ne concentrăm resursele acolo unde este cel mai mult nevoie de ele”, a argumentat Pâslaru.

Propunerea principială a Guvernului, în accepţiunea ministrului Muncii, este decomprimarea bazei de salarizare “în sus”, în limita resurselor bugetare existente, care să permită o minimă reglare a piramidei salariale.Mai pe româneşte, asta înseamnă că o femeie de serviciu va avea foarte curând o leafă sensibil apropiată de cea a unui lector universitar. Echitabil şi, mai ales, stimulativ, nu-i aşa?