Atunci când se vorbeşte despre relaţiile viitoare cu Uniunea Europeană, numele ţării noastre este legat de cel al Bulgariei, de parcă, în concepţia “unioniştilor” ţările noastre ar fi siameze. Nu de puţine ori, ne-am supărat de legătura făcută, ştiind că ţara vecină se află mult sub aprecierile de care ne bucurăm în Europa sau credem noi că ne bucurăm. Numai că luată în “subzistenţă” de Germania, ţara vecină şi prietenă ne-a luat-o mult înainte, mai în toate domeniile.
Şi cum să nu ne-o ia, dacă după democratizarea ţării, i s-a permis regelui Simion al II-lea al Bulgariei (n. 16 iunie 1937, Sofia), din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha, să se întoarcă în ţara natală? Cu ocazia întoarcerii, în 1996, Simeon a fost primit cu entuziasm de către mii de bulgari. Mişcarea sa, Mişcarea Naţională Simeon II, după numai trei luni, a învins Uniunea Forţelor Democratice aflată anterior la putere şi tradiţionalul său rival, Partidul Socialist Bulgar, în alegerile naţionale de la 24 iulie 2001, regele devenind primul ministru al acestei ţări. Noi, cu 17 ani în urmă, îl făceam pe Rege Mihai albie de porci şi îl fugăreau marionetele lui Ion Ilici Iliescu ca să-l dea afară din ţara (opriri pe aeroport, “Băi, Majestate!” al lui Sergiu Andon în Adevărul, urmăriri gangstereşti cu maşina pe autostrada Bucureşti – Piteşti), supunându-ne ridicolului întregii Europe. După ce vecinii ne-au arătat că pot face turism mult mai modern şi serios pe ţărmul Mării Negre, românii şi-au petrecut vacanţele de vară, dincolo de Dunăre. Acum, tot acolo, mii de firme româneşti îşi mută afacerile. E mai ieftin să faci afaceri în Bulgaria! Motivul îl constituie reducerea cheltuielilor şi măsurile de austeritate impuse în România, taxele mai mici şi condiţiile mai bune de afaceri. În Bulgaria, impozitul pe venit şi pe profit este 10% comparativ cu 16% în România. TVA este de asemenea mai mic. În plus, este mult mai simplu să înfiinţezi o companie în Bulgaria, unde este nevoie de mai puţin de o săptămână şi un capital iniţial foarte mic. Conform agenţiei de presă NewsIn, zilnic, la Ruse se înregistrează firmele româneşti care nu mai vor să aibă sediul social în ţară.
• Andrei BACALU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu