Un jandarm originar din județul Vâlcea, care își desfășoară activitatea în Constanța, și un polițist au avut o intervenție salvatoare în noaptea de joi, 25 iunie 2026, după izbucnirea unui incendiu la o terasă din stațiunea Mamaia.
În jurul orei 01:50, cei doi au răspuns unui apel la 112 care anunța izbucnirea unui incendiu. Ajunși la fața locului înaintea echipajelor de pompieri, jandarmul și polițistul au evacuat de urgență persoanele aflate în zonă și au intervenit pentru limitarea incendiului până la sosirea forțelor specializate.
Un moment deosebit de periculos a fost descoperirea a opt butelii aflate în apropierea construcției cuprinse de flăcări. Cei doi le-au îndepărtat rapid din zona de risc, evitând astfel producerea unor explozii care ar fi putut avea consecințe dramatice.
Intervenția promptă și curajul celor doi oameni ai legii au contribuit la prevenirea unei tragedii și la protejarea vieților persoanelor aflate în apropierea terasei incendiate.




















Lasă un comentariu