Deşi criza economico-socială, care a pus stăpânire pe întreaga lume de aproape doi ani, se face simţită şi la Amărăşti, iar efectele acesteia vor fi, cu siguranţă, unele mult mai severe acum, spre finele anului 2010, primarul social-democrat al acestei localităţi, prof. Constantin Drăghici, s-a arătat convins că nu va fi nevoit să pună şi el lacătul la poarta primăriei şi să trimită oamenii acasă aşa cum deja s-a întâmplat în comunele din jurul său, începând cu Voiceştiul, iar în perioada imediat următoare se poate ca la Făureşti şi Diculeşti să se procedeze la fel. Situaţia, la Amărăşti, este, aşadar, oarecum mai bună decât într-un număr de 18 comune vâlcene, ajunse deja la limita disperării. Bugetul pe anul 2010, în comuna primarului Drăghici, a fost construit cu mult cap şi cu un dezvoltat simţ de răspundere, acţionându-se mai întâi în vederea asigurării cheltuielilor curente, cele de personal, inclusiv cele de salarii, din bugetul local, după care, în planul al doilea, cheltuielile mai puţin importante. În această ultimă categorie, au fost incluse cheltuielile cu diverse investiţii. Nu trebuie să se înţeleagă că la Amărăşti, de când a început criza, nu s-a făcut niciun fel de investiţie. Dimpotrivă, s-au făcut chiar destule, însă toate aceste investiţii s-au făcut bazându-se pe proiecte care au atras finanţări de la Uniunea Europeană sau pe fonduri de la Bugetul Naţional. Bugetul alocat comunei Amărăşti, pe anul în curs, este unul sensibil egal cu cel alocat acestei localităţi în primul an de criză, respectiv 2009, adică aproximativ jumătate din bugetul alocat aceleiaşi comune într-un an în care criza nu pusese încă stăpânire pe ţara noastră. Este un lucru cât se poate de bun, deoarece comunele care astăzi sunt nevoite să pună lacătul la uşa de la intrare şi să îşi trimită angajaţii acasă, în şomaj, începând de la femeia de serviciu şi terminând cu edilul-şef, au primit, în 2010, jumătate din bugetul alocat în 2009, adică doar un sfert din sumele ce li s-au cuvenit, spre exemplu, în 2008, atunci când apele erau încă destul de calme, în România.
ALIN BARBU