Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Interese obscure scot Urban-ul de la gunoaie

DECIZIE. La începutul săptămânii în curs, aleşii locali au aprobat caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea. Menţionăm că CL a aprobat, prin  hotărârea nr. 240/29.09.2011, Studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii Serviciului public de colectare, transport deşeuri menajere din municipiu precum şi delegarea prin concesiune, a gestiunii serviciului, datorită faptului că  în data de 31 decembrie 2011, contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare încheiat cu SC URBAN SA îşi încetează aplicabilitatea. Intrând în esenţa problemei, mai aflăm că o sentinţă judecătorească din data de 2 noiembrie 2010, dată de Secţia Comercială şi Contencios Administrativ Fiscal a Tribunalului Vâlcea „admite cererea de suspendare a executării HCL nr.168/30.06.2010 până la soluţionarea definitivă a acesteia”. Pe cale de consecinţă, este cel puţin bizar că aleşii locali au acceptat să voteze caietul de sarcini privind atribuirea serviciului de salubrizare în condiţiile în care, în instanţă, situaţia nu s-a clarificat deocamdată.

În numerele trecute ale publicaţiei noastre scriam că, într-o şedinţă anterioară, consilierii locali au respins solicitarea SC URBAN SA de prelungire a contractului de concesiune a serviciului de salubrizare în municipiul Râmnicu Vâlcea. Motivul invocat a fost acela că societatea are o datorie către municipalitate, reprezentând redevenţa, în valoare de sute de lei.  Primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, spunea că firma ar fi continuat salubrizarea în oraş, dacă şi-ar fi plătit datoriile şi ar fi făcut mai multe investiţii pentru îmbunătăţirea serviciului. Reprezentanţii Urban sunt de părere că înlăturarea firmei este un act de rea-voinţă din partea primăriei şi că ar fi trebuit să se ia în considerare aspecte mai importante, legate de oportunitatea prelungirii contractului cu societatea vâlceană. Reprezentanţii Primăriei Râmnicului au afirmat că solicitarea Urban de prelungire a contractului de concesiune este tardivă din punct de vedere juridic. Potrivit municipalităţii, până în acest moment au avut loc două concilieri, prin care reprezentanţii societăţii au recunoscut existenţa unei datorii restante semnificative, şi-au luat angajamentul ferm că vor achita suma restantă, printr-o plată eşalonată, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum. Reamintim cititorilor noştri că gestiunea serviciului public de salubrizare a municipiului a fost delegată către SC Urban SA în urma unei licitaţii publice deschise, organizată în anul 2005. Din cererea formulată de Urban reiese că, în cadrul întâlnirii de conciliere din data de 18 august 2011, motivele care stau la baza solicitării de prelungire a contractului constau în faptul că investiţiile realizate de societate în infrastructura aferentă serviciului nu pot fi amortizate integral în intervalul de timp rămas până la terminarea contractului. Iată la ce concluzie au ajuns reprezentanţii primăriei în urma analizării solicitării firmei de salubrizare: „Din punct de vedere juridic cererea de prelungire a contractului este tardivă, fiind formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin (I) din contract, care stabilesc că «Durata pentru care se concesionează serviciul public de salubrizare al municipiului Râmnicu Vâlcea este de 6 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2006. Durata concesiunii se poate prelungi cu 3 ani, prin act adiţional, cu cel puţin 6 luni înainte de încetarea contractului de concesiune». Cum contractul de concesiune a serviciului de salubrizare încheiat cu SC URBAN SA Rm. Vâlcea expiră la data 1 ianuarie 2011, iar solicitarea de prelungire a contractului a fost înregistrată la data de 01 august 2011, deci cu 5 luni înainte de încetarea acestuia, notificarea nu mai produce efecte juridice conform clauzelor contractuale. Consiliul Local nu poate trece peste această clauză, având în vedere că în această perioadă executivul a demarat procedurile de organizare a unei noi licitaţii în vederea concesionării acestui serviciu, fiind avansate cheltuieli bugetare pentru realizarea unui nou studiu de oportunitate şi a documentaţiei de delegare a gestiunii serviciului”. Aparenţele înşală În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru corecta informare a cititorilor noştri, redactorii VOCEA VÂLCII au demarat o anchetă jurnalistică care a scos la iveală o serie de informaţii extrem de interesante. În data de 5 septembrie 2010, SC Urban a chemat în judecată Consiliul Local Râmnicu Vâlcea „pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să dispună suspendarea executării HCL 168.30.06.2010, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei”. Din acţiunea intentată în instanţă de societatea vâlceană aflăm că s-a efectuat o expertiză contabilă de unde rezultă că primăria municipiului are de încasat, pentru perioada 2006-2008, de la Urban suma de 1.745.613 lei, reprezentând redevenţa. Pe de altă parte, reprezentanţii firmei de salubrizare susţin însă că Urban a plătit concedentului, adică primăriei, în aceeaşi perioadă, suma de 2.567.386 lei „de unde se desprinde concluzia că motivele ce au stat la baza HCL 168/30.06.2010 nu sunt justificate”. Mai aflăm că hotărârea de CL este lovită de nulitate, deoarece a fost luată cu votul a două treimi din consilieri. Mai precis, hotărârea, pentru a fi aprobată, avea nevoie de 16 voturi, conform legii, aceasta obţinând doar 15. În plus, după cum aflăm chiar de la reprezentanţii societăţii, calculul redevenţei a fost făcut greşit, „aşa cum reiese din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr.3761/90/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti”. Mai mult decât atât, la art.13 din contractul de concesiune a serviciului de salubrizare, scrie negru pe alb că „potrivit OUG 30/2006 privind procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică, prestatorului, în cazul în care nu-şi recuperează investiţia  făcută, i se prelungeşte concesionarea cu până la 49 de ani”. Intrând în esenţa problemei, mai aflăm că o sentinţă judecătorească din data de 2 noiembrie 2010, dată de Secţia Comercială şi Contencios Administrativ Fiscal a Tribunalului Vâlcea „admite cererea de suspendare a executării HCL nr.168/30.06.2010 până la soluţionarea definitivă a acesteia”. Pe cale de consecinţă, este cel puţin bizar că aleşii locali au acceptat să voteze caietul de sarcini privind atribuirea serviciului de salubrizare în condiţiile în care, în instanţă, situaţia nu s-a clarificat deocamdată. Adevărul e la mijloc Recursul declarat de Primăria Râmnicului privind suspendarea HCL 168/30.06.2010 a fost strămutat de la Curtea de Apel Piteşti la Curtea de Apel Braşov conform încheierii nr. 2607/06.05.2011.  Instanţa de judecată s-a pronunţat favorabil, respingând recursul declarat împotriva încheierii nr.291/02.11.2010, decizia nr. 12.07.2011, care suspendă judecarea recursului împotriva sentinţei civile în baza art.244 pct.1 din Codul de Procedură Civilă. Aşadar, judecarea recursului a fost amânată până la soluţionarea în instanţă a unui alt proces între Urban şi Primăria Râmnicului privind întocmirea unui raport de expertiză, din care reiese că firma de salubrizare a plătit către instituţia amintită o sumă mai mare decât ar fi trebuit, aproape 90 de miliarde lei. Acest raport a fost supus unor obiecţiuni, atât din partea Urban, cât şi din partea Primăriei, societatea cerând ca pe lângă suma mai sus menţionată să fie recunoscută şi investiţia de vreo 3 milioane de euro pentru achiziţionarea staţiei de sortare a deşeurilor, dar şi a avizelor necesare funcţionării acesteia. Pe de altă parte, primarul Rădulescu  susţine că investiţiile menţionate de Urban erau prevăzute în contractul de concesiune, iar societatea era obligată să le facă. „Investiţiile de care vorbiţi le aveaţi în contractul de concesiune ca şi obligaţii, deci nu au fost suplimentare. În acest moment aveţi două feluri de datorii: una legată de datorii cu care suntem în instanţă şi una legată de depozitarea la groapa de gunoi Feţeni. Ştiţi bine că acum trei luni de zile am făcut o conciliere prin care v-aţi obligat să aduceţi la zi datoriile. Aveţi o datorie de o sută de mii de lei pe care nu vreţi să-i mai plătiţi nici pe aceştia. V-aţi învăţat să încasaţi bani publici şi să nu vă plătiţi dările, în condiţiile în care la groapa de gunoi Feţeni este cel mai mic tarif de depozitare din ţară: 50 de lei pe ţară. În rest, este peste tot o sută de lei. Cu toate că beneficiaţi de acest tarif redus, tot nu vreţi să plătiţi. Staţie de sortare nu aţi făcut. Aveţi una de transformare în combustibil alternativ pe care-l vindeţi către combinatele de prelucrare a cimentului. Dacă vă achitaţi datoriile la zi, vă garantez eu că nu aveaţi nicio problemă cu prelungirea contractului. Din punct de vedere al curăţeniei, nu am probleme cu firma Urban. Am probleme cu respectarea legislaţiei şi a angajamentelor pe care firma dumneavoastră şi le ia faţă de cetăţenii acestui oraş şi faţă de administraţia publică locală”, a precizat edilul Râmnicului. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU