Moto: „Vor trece veacuri și nu va exista român că ruia sănu-i crape obrazul de rușine de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina lui 11 februarie și stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururea în memoria generațiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn.” – Mihai Eminescu
Urmăresc de mai bine de un an de zile meandrele contorsionate ale vieții politice românești. Aștept de peste 17 ani, asemeni multora dintre vâlceni, momentul formă rii unei Românii în care săse poatătrăi civilizat și demn. În amețeala provocatăde transformarea vieții politice românești într-o păruialănedemnă, imediat După „intrarea în Europa”, am fost descurajat și m-a cuprins teama. Cu liberalii revanșarzi la guvernare, liberul arbitrariu se putea instaura oricând. Sabotarea activității președintelui a fost primul semnal de îngrijorare. Au urmat alte și alte semne care au culminat cu suspendarea președintelui ales, trimiterea lui, din nou, la popor și, apoi, în disperare, schimbarea regulilor electorale în timpul jocului. Ce reprezintă, oare, toate acestea, dacă nu semne ale unei dictaturi?
Teama că oamenii lui Tăriceanu se vor răzbuna pe cei care i-au criticat, m-a dominat până în seara zilei de 19 mai, când, ziua cea mai neagrăa epocii post decembriste, a trecut cu bine, pentru țară și pentru viitorul ei. Prezentul aratăcă Traian Băsescu a supraviețuit remarcabil încercă rii unor parlamentari roșii coalizați din cinci partide de a-l scoate pe tușă. În urma referendumului la care au participat 7, 3 milioane de electori, victoria sa este de necontestat. Procentul de credibilitate înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute nu mai lasăloc de interpretări. Vechiul președinte este, de acum, noul președinte, mai mare și mai tare cu 1,2 milioane de voturi, Față de cele exprimate în anul 2004, pentru investitură.
Soarta politică a lui Traian Băsescu era săse identifice cu aceea a lui Al. Ioan Cuza, domnitor care, la fel ca și el, s-a contopit cu aspirațiile celor mulți, promovând o cauzănaționalăde reverberație istorică . Debarcarea lui Cuza a fost cea mai gravăofensăadusăPrincipatelor Unite. Se știe că , După abdicarea silitădin noaptea de 11 februarie 1866, Cuza a plecat în Apus, refuzând, cu demnitate și onoare, orice intervenție diplomatică de a-l ajuta să-și recapete tronul – „spre binele națiunii”. După 140 de ani istoria era săse repete. Dacă Traian Băsescu ar fi fost de acord sădemisioneze din funcție, După cum și-o doreau neo-comuniștii din Patrulaterul negru, soarta țării devenea incertă, noul conducă tor „ales” trădând cu siguranțăinteresele naționale oligarhiei și unor forțe externe care l-au adus în fruntea țării.
Dar Traian Băsescu nu a demisionat și bine a făcut. Ceea ce i s-a întâmplat lui Cuza i se putea întâmpla și lui, fiind al doilea caz în istoria românilor. Doar că lumea s-a schimbat, între timp. Au că zut domni prin rebeliunea fățișăa poporului sau a armatei, ori au că zut prin amicii lor fățarnici. însă , niciun domn român, dar absolut nici unul, până la Cuza, n-a că zut prin trădarea strajei domnești. Orice strajă, chiar adversarăDomnului, cât timp era de strajăa privit alesul poporului ca pe oaspetele credinței ei, și oaspeții sunt sfinți chiar pentru popoarele cele mai barbare.
Liberalii lui Tăriceanu au fost strajă(prin guvern) președintelui Băsescu și l-au vândut. Lui Geoană, Iliescu, Hrebenciuc, Voiculescu, Vadim Tudor, ungurilor și magnatului Dinu Patriciu. Și, poate, multora pe care nu-i știm încă . Așa le este felul, din totdeauna și de-a pururi. Reflex, la referendum, liberalii din conducerea PNL i-au trădat și pe cei cu care s-au încârduit politic în Patrulaterul negru al anului 2007. însă , După cum spune și Biblia, „Cu măsura cu care măsuri, ți se va măsura”, iar trădătorii liberali trebuie săținăseama de asta! Va veni și vremea lor, chiar înainte de a avea soarta țărăniștilor de După moartea seniorului Coposu. Cuza a fost, în viziunea multora, un domn luminat, care a lovit în pătura „superpusă” („pleava din Îarigrad”, „bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire” etc. – zice Eminescu), promovând, în politica internă, cauza populară, iar în politica externăcauza națională. Ca și Traian Băsescu, După mai bine de un secol. Domnia lui Cuza a fost una de „emancipare politică și socială”, urmând modelul apusean al dezvoltării instituționale „ca o cerințăimpusăde modernizarea statului național român”.
Simțiți asemănarea cu ceea ce spune că dorește și trebuie săse înfăptuiască actualul președinte ? Formidabilărepetare a istoriei. Cuza a fost trădat de „straja” sa, pusăla cale de liberalii care au adus domn străin în țară . Liberalii opoziționiști, îndeosebi radicalii, scoși din viața politică au fost implicați alături de o parte a conservatorilor în răsturnarea lui Cuza și înlocuirea lui cu un principe străin. Acum, tot liberalii au fost inițiatorii referendumului pentru demiterea șefului statului. În iunie 1865, Comitetul tripartit format din radicali, moderați și conservatori a semnat o înțelegere secretăprin care se obligau ca în caz de vacantarea tronului săsprijine venirea unui principe străin dintr-o familie domnitoare a Europei. I.C. Brătianu (un liberal sadea), Lască r Catargiu (boier conservator pur-sânge) și Dimitrie Sturdza (un mare șmecher) se aliau în „Monstruoasa coaliție”. Ei l-au detronat pe Cuza. Urmașii lor de azi, aflați în PNL, PSD, PC, UDMR și PRM, nu au mai putut s-o facă . Electoratul i-a scos pe ei pe tușă. Urmeazăplata poliței supraîncărcată. Apoi, vine la rând, dispariția singurului partid istoric românesc care mai mișcă , încă , pe eșicherul politic contemporan