CSM a pierdut ultimul meci oficial din 2010 și iernează pe locul 10 al clasamentului
CS Municopal a jucat ultima etapă a acestui tur de campionat pe propriul teren, în fața uneia dintre candidatele certe la promovarea în primul eșalon, Petrolul Ploiești. Pe un teren greu, cele două formații au încercat și au reu șit în rare ocazii să le ofere puținilor spectatori care nu s-au speriat de ploaie un fotbal de calitate. Petrolul a punctat prima, încă din minutul 17, atunci când Oprița a centrat excelent și Cristi Vlad a marcat cu capul din interiorul careului. Lupta surdă din primele 45 de minute s-a încheiat cu golul egalizator al vâlcenilor, Dandea marcând în minutele de prelungire. Vâlcenii au înbceput mai bine partea a doua a întâlnirii și tânărul Roșca a fost la un pas de a- și duce echipa în avantaj.
Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, CSM a primit golul decisiv cu 30 de minute înainte de final, autor fiind experimentatul Oprița, care a finalizat o fază tipică de contraatac. Vâlcenii nu au putut reveni și 1-2 a fost scorul final al meciului, ultimul din acest tur de campionat. CSM iernează pe poziția a zecea a clasamentului, cu minus opt la adevăr și va avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
Tudor, noul șief din Zăvoi
Tehnicianul Laurențiu Tudor a fost numit director tehnic al formației vâlcene, chiar înainte de meciul cu Petrolul. Fostul antrenor de la FC Snagov va răspunde de rezultate și are în plan întinerirea echipei. „Mă voi baza pe mulți fotbaliști tineri din propria pepinieră, o să vedeți. De altfel, eu răspund și de grupele de copii și juniori nu numai de echipa mare”, a declarat Tudor.
Vlad Soare
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu