Moartea unui om controversat

Ca o concluzie general valabilă, românul oscilează între adulaţie şi injurii grosolane, la adresa oricui, persoană publică sau anonim. Cazul omului şi poetului Adrian Păunescu şi controversele media iscate susţin această afirmaţie. Defunctul literat este, incontestabil, un poet care, unora, le-a plăcut, altora nu. De la trecerea în nefiinţă, s-au scurs câteva zile, iar ecourile dispariţiei sale nu s-au estompat încă. Am reluat subiectul morţii poetului, pentru că mulţi sunt aceia care ne-au adresat injurii, dar şi mai mulţi sunt cei care ne-au apreciat obiectivitatea prezentării existenţei pământene a omului Adrian Păunescu. Personal, îl consider un valoros poet, dar cu un caracter abject, el fiind, totodată autorul şi susţinătorul cultului personalităţii dictatorului Ceauşescu. Acum, Păunescu s-a întâlnit cu veşnicia. Un lucru pozitiv, găsesc, totuşi, în toată povestea asta cu moartea lui Adrian Păunescu: faptul că părerile sunt atât de radicale – că sunt mulţi oameni care deşi nu erau născuţi încă atunci, sau erau foarte tineri şi nu au participat, s-au informat şi au simţit ce au fost cenaclurile de fapt, o trompetă a propagandei comuniste. Una foarte eficientă. Comentariile de laudă, la adresa poetului-trompetă sunt susţinute, din câte îmi dau seama, de oameni care şi-au trăit tinereţea în acea vreme fără să înţeleagă ce s-a petrecut atunci sau de copii de securişti şi de membri marcanţi ai partidului dispărut. În rest, tinerii care nu au avut legătură cu comunismul au spus adevărul: Păunescu a fost un profitor al ambelor perioade (înainte şi după ’89), a sucit minţile tinerilor făcându-i să creadă că sunt parte a unei mişcări nonconformiste veritabile şi determinându-i să cânte osanale cuplului analfabet. Talentul său real a pălit în faţa caracterului său detestabil. El ne-a păcălit, tot aşa cam cum ne păcălesc acum Antenele şi (i)Realitatea TV. De ce spun asta? Păunescu a fost un profitor. A profitat de faptul că regimul comunist s-a speriat puţin de “mişcările” de Crăciunul anului 1968 ale studenţilor. A profitat de faptul că Zoe şi Nicu Ceauşescu erau atunci în anii ’70-’75 studenţi şi de dragul odraslelor Ceauşescu regimul a “relaxat” viaţa studenţească, permiţând existenţa “discotecilor” în campusuri (Drept-Universitate, 303 – Politehnică, Club A -Arhitectură) başca tot felul de “festivaluri”: Primăvara Baladelor în aula de la Drept, festival Pop (Phoenix, Roşu şi Negru) ultimul în Sala Palatului. De fapt Păunescu a transformat Primăvara Baladelor (festival folk) în Cenaclu. Pas cu pas a pus stăpânire pe minţile tineretului mai întâi ale studenţilor apoi ale liceenilor. Dar în momentul când “a dat” cenaclu la tot poporul, mutându-l pe stadioane, făcând un cult al personalităţii desantat, “ocupând” noaptea de Înviere cu mişcarea culturală, ca să nu se ducă tineretul la biserică, studenţimea l-a cam părăsit. Văd că nimeni nu mai pomeneşte că cenaclurile se făceau cu ajutorul CC al UTC şi a judeţenelor de partid. În concluzie, ne-a păcălit. Cenaclul a fost cea mai mare găselniţă comunistă. Se oferea tinerilor porţia de aşa-zisa libertate. Libertate cu linguriţa. Cenaclul Flacăra a fost un soi de epigon al mişcării sociale de eliberare de dogme din Vest – curentul Flower-Power.  Dar parcă nimeni nu-şi dă seama de ce regimul comunist a acceptat acest tip de defulare. Pentru că Păunescu a inserat inteligent ideile lui Ceauşescu: patriotism, naţionalism, mâncare pentru Lumea a Treia, mişcarea ţărilor nealiniate etc. etc. Mişcarea culturală Flower-Power cu adepţii ei, aşa-numiţii hipioţi, care a fost în mare vogă în anii ’60-’70, a adunat numeroşi fani, dar şi numeroase critici, datorită exhibiţionismului şi a stilului lor de viaţă, inacceptabil pentru restul oamenilor normali. Hipioţii erau personalităţi rebele, cu haine înflorate şi plete. Este greu de crezut că VIP-urile de azi, cu costum şi cravată, tunse „regulamentar”, fără mustăţi sau bărbi, au fost cândva tineri rebeli, care au visat să schimbe soarta lumii şi, cel puţin o dată, au urlat din toţi rărunchii la un concert rock. Ce a schimbat flower-power în Vest? Nu a schimbat orânduirea, aşa cum sperau comuniştii din spatele cortinei de fier. A schimbat felul de a fi, de a gândi al tinerilor. Ceva care a semănat cu rock-ul, într-o epocă extrem de rigidă. Şi de asta le era teamă comuniştilor, răsplătindu-l pe Păunescu cu “Cenaclul Flacăra” unde a răpit şi a mistificat fenomenul folk pentru a atrage tineretul nonconformist, un fel de ţarc mai mare unde erau tinerii introduşi, precum oile în iesle, ca să poată behăi în voie. După accidentul de la Ploieşti, Păunescu şi-a pierdut acest vehicul de participare la jocurile simbolice ale puterii. I-a trimis lui Ceauşescu (dar şi “delfinului” Nicu Ceauşescu) texte în care îl imploră să-l ierte, să-l readucă în universul puterii. Revenind la lupii noştri comunişti care acum fac pe mieluşeii, Păunescu a susţinut activ comunismul cu cuvântul său şi, în acele timpuri de oroare, a fost unul din capii propagandei lui Ceauşescu, nu a fost un simplu fan pe stradă. A beneficiat de o parte din prada luată de comunişti de la victimele lor: bani, lux, onoruri, casă din lotul celor naţionalizate, vacanţe în casele de odihnă ale partidului, care au fost la origine conace naţionalizate etc. etc. A ştiut de crimele lor şi le-a tăinuit, în loc să le denunţe public, mai mult decât că le-a tăinuit a strigat în gura mare că atât comunismul cât şi Ceauşescu et co. sunt nobleţea întruchipată. Cum se cheamă asta, dacă nu complicitate? Pentru cei care îl admiră, pot să spun că se reconfirmă tragedia că românii nu ştiu care le sunt adevăratele valori culturale şi intelectuale. Nu există valoarea fără moralitate! Iar Păunescu nu a avut niciodată morală. Gândiţi-vă la poeţii deţinuţi politici în comunism care au suferit cumplit şi au fost ucişi de comunismul în care el a trăit ca un valet de lux. ROMEO POPESCU