Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Petre Ungureanu, pus la zid de pesedistul Dumitru Persu

Social–democratul Dumitru Persu l-a făcut knocaut pe prefectul democrat Petre Ungureanu. Acesta i-a reproşat reprezentantului guvernului în teritoriu că în doi ani de guvernare portocalie, şefii lui partid au  rezolvat problema locativă a unui singur sinistrat. Portocaliii au construit o singură casă, dar s-au lăudat ca şi cum ar fi reclădit întreaga ţară. Persu i-a cerut mai multe fapte şi mai puţine vorbe, prefectul a încercat să riposteze dar realitatea din teren i-a fost nefavorabilă.

Enervat de narcisismul manifestat de prefectul Petre Ungureanu la toate întîlnirile oficiale, cât  şi în   ieşirile pe ,,sticlă”, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, îl sfătuieşte să se laude mai puţin, spre deloc, şi să facă mai  mult decât nimic.

,,Am avut şansa, sau neşansa să lucrez în această instituţie de-a lungul a 30 de ani, şi înainte de 1990, dar şi după. Am îndeplinit nişte funcţii importante pentru coordonarea activităţii fostelor consilii populare, actuale consilii locale, şi fiind director în cadrul Direcţiei de planificare a judeţului îmi aduc foarte bine aminte, domnule prefect,  cum cu mândrie patriotică raportam realizarea în fiecare an a câte 2000 – 2500 de apartamente în judeţul Vâlcea. Iată, viaţa mă pune în situaţia să particip aici la un raport senzaţional care ne arată că am reuşit în anul de graţie 2010 să realizăm o casă în Muereasca, pentru sinistraţi( şi acea făcută cu  materiale de construcţie de la o casă din Golelşti). Este un lucru de luat în seamă, apreciabil, dar parcă stau aşa şi mă gândesc, cum Dumnezeu ne întoarecem întotdeauna la ceea ce înseamnă să ne lăudăm când nu avem cu ce”, a declarat Persu.

Persu l-a acuzat pe Ungureanu că nu a fost în stare să rezolve nici până în prezent problema celor 49 de familii sinistrate de la Goleşti, deşi situaţia putea fi trecută pe agenda guvernului la capitolul ,,Urgenţe”.

,,Mă gândesc la ceea ce se întâmplă la Goleşti, şi am mai discutat această chestiune şi în alte împrejurări, păi dacă un guvern nu este în stare, din rezerva constituită special pentru aceste situaţii, din fondul de rezervă, să rezolve situaţia celor 40 de familii de acolo, eu cred că nu are decât să plece. Urmărind nu numai transmiterea unor hotărâri de guvern pe care să le bifăm, pe ideea  …,,Dom’le noi am transmis 50 de proiecte de hotărâri de guvern, am solicitat fonduri pentru rezolvarea unor probleme legate de situaţii de urgenţe…”. Din păcate nu s-a soluţionat niciunul. Aş vrea să raportăm domnule prefect că am primit din cele 500 miliarde solicitate, nu cinci miliarde, măcar 50 miliarde şi că aţi avut o contribuţie personală, proprie, în aducerea acestor bani în judeţ, dar nu s-a întâmplat”, a precizat vicepreşedintele CJ, social-democratul Dumitru Persu.