• E disperat după funcţii politice JOCURI. Competiţia pentru câştigarea scaunului de preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Vâlcea este pe ultima sută de metri. Cei trei candidaţi – Dorel Jurcan, Valentin Iliescu şi Romulus Bulacu – îşi fac calcule peste calcule, se calcă apăsat pe bătături şi trag tot felul de iţe în partid pentru a-şi asigura reuşita în data de 11 decembrie. Niciunul însă nu-şi doreşte mai tare această funcţie decât vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, care e dispus să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopul politic. Conştient că nu poate avea parte de o reuşită de unul singur pentru că este antipatic şi e lipsit de experienţă politică, Romulus Bulacu a apelat la sprijinul prefectului (a)politic, Petre Ungureanu, care l-a plimbat prin judeţ ca pe „sfintele moaşte”, sugerând votanţilor PDL că omul e mai bun decât pare. Consiliat de machiavelicul prefect, Bulacu a dislocat sume importante din bugetul Consiliului Judeţean pentru a le da primarilor portocalii în schimbul preţiosului vot care, speră el, îl va face câştigătorul acestei crâncene lupte. Şi pentru că Valentin Iliescu a văzut exact cât de duplicitar este Ungureanu, amendând, totodată, implicarea sa politică – mai mult decât nefirească – în această campanie internă de partid, ministrul secretar de stat a lansat o serie de acuze publice la adresa reprezentatului Guvernului în teritoriu pe care l-a acuzat de partipriuri, dar şi de iniţierea unor jocuri politice care pot dăuna iremediabil imaginii partidului pe plan local. Supărat că a fost demascat, Ungureanu a şi trimis o hârtie către Guvern prin care cerea, pe un ton ferm, demiterea ministrului secretar de stat pentru tot felul de clupe închipuite de el. Duetul politic Bulacu-Ungureanu este unul mai mult decât obscur, lucru pe care, surprinzător sau nu, au început să-l sesizeze mare parte dintre cei care urmează să voteze în data de 11 decembrie. Pe cale de consecinţă, oamenii s-au orientat, iar numărul creşte de la o zi la alta, în a-l susţine pe Dorel Jurcan despre care susţin că, deşi nu este un lider de partid prea bun, măcar nu este nociv partidului. Şi au dreptate. Este foarte limpede, iar informaţiile de acest gen circulă cu o rapiditate uimitoare, că Romulus Bulacu nu poate obţine prea multe voturi din partea membrilor organizaţiei municipale de partid, căci aceştia şi-au afirmat de mai multă vreme susţinerea pentru Dorel Jurcan. Dar, aşa cum mai spuneam şi cu alte ocazii, cel mai grav pentru Bulacu este că individul nu este deloc pe placul liderilor importanţi de la Bucureşti, care văd în el un uzurpator de mâna a doua care nu are ce căuta la cârma partidului. Bulacu e cu tinicheaua de coadă Pe de altă parte, trebuie să privim cu atenţie şi în tabăra susţinătorilor lui Romulus Bulacu, alcătuită din oameni politici mici, care nu au prea multe de spus în sânul partidului şi care nu pot influenţa votul mai deloc. Judecând prin prisma acestui fapt, realizăm că, de altfel, calitatea politică a candidatului se reflectă perfect, ca într-o oglindă, în adunătura de pedeliuşti care roiesc în jurul lui Bulacu. Aceste conflicte interne şi acest zbucium perpetuu, care durează de ani de zile, nu s-ar fi iscat în interiorul partidului dacă în PDL nu ar fi existat această perioadă de interimat care a măcinat formaţiunea politică din temelii. În cazul în care ar fi fost alegeri la termen, aşa cum ar fi fost normal, nu am fi avut surpriza să asistăm la o competiţie la care să participe personaje politice asemenea lui Bulacu, care va rămâne în conştiinţa colectivă ca un personaj incompatibil pus să pe îmbogăţire din banii statului. În cazul în care pedeliştii îl vor vota pe Romulus Bulacu în funcţia de preşedinte al partidului, atunci, cu siguranţă, imaginea publică a PDL, şi aşa destul de şifonată, va avea foarte mult de suferit, iar adversarii politici, în campaniile electorale care vor urma, vor folosi aceste informaţii, discreditând, şi mai tare, PDL. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu