O intervenție rapidă a jandarmilor montani din Călimănești și a salvamontiștilor a avut loc, astăzi, în jurul orei 15:00, pe Valea Păușa, după ce două persoane au căzut cu un ATV într-un pârâu, pe drumul forestier spre Mănăstirea Stânișoara.
Alerta a fost dată printr-un apel la 112, iar echipele de intervenție au ajuns la fața locului în mai puțin de 20 de minute. Acolo au găsit patru turiști, cu vârste între 20 și 21 de ani, din județul Galați, care închiriaseră două ATV-uri pentru o plimbare în zonă.
În timp ce se întorceau de la mănăstire, doi dintre aceștia – o tânără și un tânăr, ambii de 20 de ani – au pierdut controlul vehiculului și au căzut aproximativ 8 metri în pârâul Păușa.
La sosirea salvatorilor, tânăra nu se mai putea deplasa, acuzând dureri la mâna și piciorul drept, în timp ce tânărul prezenta dureri la șold și la un picior. Cei doi au primit primul ajutor la fața locului, fiind ulterior preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Județean Vâlcea pentru investigații suplimentare.
După intervenția medicală, jandarmii montani au sprijinit și recuperarea ATV-ului din pârâu, acesta fiind transportat înapoi la centrul de închiriere din Călimănești.
Jandarmii montani atrag atenția că astfel de incidente pot fi evitate printr-o conduită responsabilă în zonele montane, prin adaptarea vitezei la teren, evitarea manevrelor riscante, utilizarea echipamentului de protecție și alegerea unor trasee potrivite nivelului de experiență. De asemenea, aceștia recomandă turiștilor să nu se aventureze singuri în zone izolate și să apeleze 112 în cazul unor situații de urgență.
Jandarmeria Vâlcea transmite că rămâne permanent la datorie pentru protejarea persoanelor aflate în dificultate în zona montană.
























Lasă un comentariu