În cadrul raziei de vineri seara, poliţiştii vâlceni au identificat la un cetăţean de origine afgană, el fiind prins ca urmare unui filtru al poliţiei. Cetăţeanul străin a fost dus la sediul IPJ, iar de aici a început nebunia pentru că nimeni nu vroia să îl ia în custodie pe acest cetăţean.
Acesta ar trebui să intre în carantină, însă instituţiile din Vâlcea pasează responsabilitatea de la una la alta.
„La data de 30 iulie a.c., polițiștii orașului Brezoi au depistat în Brezoi, județul Vâlcea o persoană de sex masculin, care se deplasa în direcția Râmnicu Vâlcea-Sibiu.
Din primele date s-a stabilit că, persoana în cauză este de altă cetățenie, fiind condusă la sediul poliției, întrucât nu avea asupra sa niciun document de identitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, persoana în cauză ar fi trecut granița într-un mod fraudulos.
De asemenea, DSP Vâlcea a dispus carantinarea acestuia.
În continuare, se efectuează cercetări într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trecerea în mod fraudulos a frontierei, sub supravegherea procurorului de caz”, arată IPJ Vâlcea.



















Lasă un comentariu