Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Al doilea incendiu mortal în Vâlcea, în doar câteva ore: un bărbat a murit la Laloșu

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții la o locuință din localitatea Laloșu, județul Vâlcea, în interiorul căreia se afla posibil o persoană. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari, cu forțe din cadrul Gărzilor de Intervenție Măciuca și Balș (ISU Olt).

Salvatorii au acționat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție, iar acoperișul și tavanul locuinței erau prăbușite.

Echipajele operative au intervenit cu prioritate pentru căutarea eventualelor victime, concomitent cu operațiunile de stingere. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, însă, din păcate, în interiorul locuinței a fost descoperit trupul carbonizat al unui bărbat.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului ar fi fost jarul sau scânteile provenite de la mijloacele de încălzire, cel mai probabil o sobă.

Tot în cursul nopții trecute, un alt incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Galicea s-a soldat, de asemenea, cu decesul unei persoane. În acest context, pompierii atrag atenția asupra pericolului reprezentat de folosirea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire, mai ales în sezonul rece.