Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CET Govora anunță reluarea furnizării agentului termic și avertizează asupra dezinformărilor din spațiul public

Echipele de specialiști au finalizat intervențiile necesare, iar furnizarea agentului termic către populație a fost reluată. Sistemul funcționează în parametri normali, iar livrarea apei calde și a căldurii se face progresiv către toți consumatorii.

Reprezentanții CET Govora precizează că, în spațiul public, au apărut informații eronate și interpretări neconforme cu realitatea privind funcționarea societății și a sistemului centralizat de termoficare. Potrivit conducerii, mesajele alarmiste sau tendențioase afectează în mod direct încrederea populației în serviciul public, continuitatea furnizării agentului termic și implementarea proiectului strategic dezvoltat de Consiliul Județean Vâlcea, proiect care vizează asigurarea viitorului sistemului de termoficare.

Dezinformările pot genera prejudicii semnificative, inclusiv prin afectarea stabilității financiare, a parteneriatelor și a investițiilor necesare modernizării infrastructurii. Totodată, sunt afectați și angajații care depun eforturi constante pentru menținerea și repararea echipamentelor, în vederea asigurării livrării fără întrerupere a agentului termic.

Conducerea face un apel la responsabilitate publică și atrage atenția că răspândirea cu rea-credință a unor informații false sau tendențioase poate atrage răspunderea juridică, în măsura în care se constată producerea unor prejudicii.

Reprezentanții societății dau asigurări privind transparența și legalitatea activității și invită cetățenii să se informeze din surse oficiale și să contribuie la un dialog constructiv, bazat pe fapte reale, în beneficiul comunității.