Pompierii militari din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea au intervenit în seara zilei de miercuri, 11 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Galicea, sat Bratia.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat 3 anexe gospodărești, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie, dar și la casa de locuit aflată la aproximativ 6 m.
Incendiul a fost localizat la scurt timp de la sosirea forțelor de intervenție și a fost lichidat la ora 2:20.
Au ars trei anexe gospodărești (magazie, fânar, pătul), cu o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați..
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, o anexă gospodărească, o bucătărie de vară și 11 mc de lemn de foc.























Lasă un comentariu