Pompierii militari vâlceni au intervenit, duminică seara, 14 decembrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Câineni. Alarma a fost dată în jurul orei 21:30, iar la fața locului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor, în urma recunoașterii, s-a constatat că incendiul se manifesta la un depozit de furaje (fânar), cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, concomitent cu măsuri de protejare a locuințelor învecinate. Incendiul a fost localizat în scurt timp.
În urma evenimentului, au ars o bucătărie de vară, construită din lemn și acoperită cu tablă, cu o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, precum și un depozit de furaje realizat din lemn și acoperit cu plăci de azbociment. De asemenea, s-au deteriorat obiecte de mobilier și electrocasnice dintr-o cameră aflată în apropierea bucătăriei de vară.
Intervenția promptă a pompierilor a dus la protejarea a două locuințe și a trei clăi de fân, producția anului 2025. La locul intervenției, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit un atac de panică, aceasta refuzând transportul la spital.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind jarul sau scânteile.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu