UPDATE: La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o bucătărie de vară de aproximativ 25 de metri pătrați. Întrucât existau informații că o persoană ar putea fi surprinsă în interior, pompierii au început imediat operațiunile de căutare-salvare. Din nefericire, în interior a fost găsită o femeie în vârstă de 59 de ani, carbonizată. În acest moment, incendiul este localizat, iar echipajele de intervenție acționează în continuare pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
La fața locului intervin de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani și, în sprijin, pompieri de la Garda de Intervenție Balș, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost alertat și SVSU Făurești.
Potrivit primelor informații, arde generalizat o bucătărie de vară, iar există posibilitatea ca o persoană să fie surprinsă în interior.
Misiune în dinamică.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu