Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Pericol pe două roți”: Adolescenți pe trotinete electrice, în haite, prin traficul din Drăgășani

Locuitorii din Drăgășani trag un semnal de alarmă privind un fenomen tot mai des întâlnit pe străzile municipiului: adolescenți care se deplasează cu trotinete electrice în trafic, adesea în grupuri mari, punându-și în pericol viața, dar și siguranța celorlalți participanți la trafic.

O filmare recentă postată de un cetățean din Drăgășani arată doi adolescenți pe trotinete electrice, rulând în spatele unei mașini, pe una dintre arterele principale ale orașului. Potrivit celui care a surprins imaginile, scena a avut loc seara, iar cei doi făceau parte dintr-un grup de 7-8 adolescenți care obișnuiesc să circule în acest mod riscant, uneori chiar făcând „scheme” în mers.

„Atenție la neatenție! Ca părinte, ca participant la trafic, mă întreb: este cazul ca acești copii să se expună atât de mult? Nu doar că merg în spatele mașinilor în mers, dar fac și tot felul de manevre periculoase. Iar când li se atrage atenția, răspund cu un limbaj vulgar și o atitudine agresivă”, a scris revoltată persoana care a făcut publice imaginile.

Și alți locuitori ai orașului confirmă problema, povestind episoade similare:

„Și mie mi s-a întâmplat să dau de ei în trafic, depășeau pe stânga, pe dreapta, nu știai la ce să fii atent mai întâi”, a comentat un alt șofer din zonă.

„I-am văzut și la ora 23, depășind mașini pe strada principală, iar în zona centrală, printre copii mici, e și mai periculos”, a adăugat o altă localnică.

Din păcate, fenomenul pare să fie ignorat de autorități și tolerat de părinți, deși legislația rutieră prevede reguli clare privind utilizarea trotinetelor electrice: vârsta minimă este de 14 ani, circulația se face pe pistele pentru biciclete (acolo unde există), iar în trafic, purtarea căștii este obligatorie pentru cei sub 16 ani.

Cetățenii solicită intervenția urgentă a Poliției Locale și a Poliției Rutiere, pentru prevenirea unor incidente grave. Totodată, aceștia cer și responsabilitate din partea părinților, care ar trebui să supravegheze modul în care copiii lor folosesc aceste mijloace de deplasare.