Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Urs semnalat în cartierul Goranu din Râmnicu Vâlcea

În seara zilei de 20 septembrie 2025, în jurul orei 19.05, jandarmii vâlceni au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112, după ce un urs a fost semnalat pe izlazul din cartierul Goranu, strada Izlazului, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, care a verificat zona indicată. Animalul sălbatic nu a mai fost găsit, însă a fost descoperită o capră ucisă de acesta.

Din fericire, nu au existat victime omenești. Pentru siguranța comunității, jandarmii au rămas în zonă pentru a preveni reapariția ursului și pentru a putea interveni rapid în cazul unei noi situații.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea le recomandă cetățenilor să evite deplasările nejustificate în zonele în care pot apărea animale sălbatice și să apeleze imediat 112 dacă observă prezența lor.