Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlceni prinşi de poliţişti în timp ce transportau lemne ilegal

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ghioroiu, în urma activităţilor desfăşurate pentru prevenirea faptelor au identificat un atelaj hipo încărcat cu material lemnos pe D.J. 651A, la limita dintre comuna Ghioroiu şi oraşul Bălceşti, condus de către un bărbat de 68 de ani.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul nu a avut asupra sa aviz de însoţire ori alte documente comunitare echivalente acestora cu privire la provenienţa sau transportul materialului lemnos. Poliţiştii au sancţionat contravenţional bărbatul cu amendă contravenţională în valoare de 3000 de lei, iar de materialul lemnos şi atelajul hipo au fost confiscate.

Totodată, în dimineaţa zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Horezu au oprit pentru control pe DN 67-Tomşani o autoutilitară, condusă de un bărbat de 38 de ani, din oraşul Horezu. În urma controlului efectuat, s-a stabilit faptul că transporta 1.5 m.s. material lemnos, specia arine alb, fără a deţine documente de provenienţă şi de transport pentru acestea.

Astfel, poliţiştii au luat măsura sancţionării conform Legii 171/2010 mod. şi s-a confiscat atât materialul lemnos, cât şi autoutilitara folosită la transportarea acestuia.