Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Video: Aparatură medicală performantă, pentru depistarea cancerului, la Râmnicu Vâlcea

În aceste zile, Consiliul Județean Vâlcea pregătește un nou proiect, pentru care va atrage finanțare europeană, în valoare de cca 2 milioane de euro. Este vorba despre dotarea SJU Vâlcea cu aparatură și echipamente medicale, pentru diagnosticarea cancerului.

În ședința ordinară din 21 iunie, se va aproba proiectul, urmând a fi depusă documentația în vederea obținerii finanțării.

„Pentru mine, sănătatea vâlcenilor este pe primul loc!
Am reușit să facem multe lucruri bune la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, de la construirea unei noi clădiri de spital, până la dotarea cu aparatură medicală performantă.
Pregătim acest nou proiect care presupune dotarea cu aparatură medicală pentru depistarea cancerului.
Îmi doresc ca pacienții vâlceni să beneficieze de cele mai bune condiții, dar și de cel mai bun tratament atunci când se confruntă cu probleme grave de sănătate, cum ar fi cancerul.” – Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea