Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO. Intervenție de urgență la Domeniul Schiabil Voineasa: femeie preluată cu elicopterul SMURD și transportată la Sibiu

O intervenție de urgență a avut loc în jurul orei 11:50, după ce echipa Salvamont Voineasa a solicitat sprijin medical pentru o femeie coborâtă din zona Domeniul Schiabil Voineasa.

La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD Brezoi și elicopterul SMURD Brașov, mobilizat pentru a asigura transportul rapid al pacientei către o unitate medicală.

Femeia a fost evaluată la fața locului, a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind conștientă și cooperantă, după care a fost preluată de elicopter și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar starea pacientei este stabilă la momentul preluării.