Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ZI DE FOC! ARDE puternic la Fețeni, Vâlcea!

ARDE vegetația și pădurea de la Fețeni! Salvatorii se luptă cu flăcările ce cuprind cu rapiditate totul în jurul lor!

UPDATE ORA 16:23- Incendiul este lichidat. Au fost afectate 1000 de mp de vegetație uscată și livadă și 3000 de mp de vegetație uscată și litieră, în zona împădurită.

UPDATE :
A fost anunțat și Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea care a trimis de urgență 8 lucrători la locul intervenției.
Incendiul este localizat și se acționează pentru lichidarea acestuia.
Misiune în dinamică.

ISU VÂLCEA INFORMEAZĂ :

Incendiu la vegetație uscată, litieră și fond forestier, în municipiul Râmnicu Vâlcea – Fețeni

Pompierii militari vâlceni au fost anunțați, cu puțin timp în urmă, de izbucnirea unui incendiu la vegetație uscată și fond forestier, în municipiul Râmnicu Vâlcea – Fețeni.
S-au deplasat la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru muncă operativă.
La sosirea echipajelor operative incendiu se manifesta violent la vegetație uscată, pe o suprafață de cca 1000 de mp și se propagase la fondul forestier din apropiere, pe o suprafață de aproximativ 3000 de mp.
Intervenția pompierilor este îngreunată de viteza mare de propagare a incendiului și de zona greu accesibilă (zonă abruptă, mărăciniș etc.).
Nu sunt victime.
Misiune în dinamică.