Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarii vâlceni, ţepuiţi de firmele specializate în heraldică

• Administraţiile locale fără stemă pierd banii europeni

Începând cu anul de graţie 2010, fiecare instituţie administrativă, de la primăriile comunale la cele municipale, sunt obligate să-şi facă o stemă reprezentativă,  prin care să  simbolizeze, într-o formă concentrată, tradiţiile istorice, precum şi realităţile economice şi social-culturale locale, specifice zonei. Elaborarea proiectului stemei se face cu respectarea strictă a normelor ştiinţei şi artei heraldice şi a tradiţiilor româneşti în domeniu, pe baza metodologiei stabilite de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române. În judeţul Vâlcea proiectul a demarat cu stângul, 15 dintre primarii care s-au grăbit să pună în aplicare legea au fost ţepuiţi de o firmă sibiană  ,,specializată” în heraldică, prin introducerea unor simboluri neavizate de Comisia Naţională. Nerealizarea lor implică blocarea automată a întregii activităţi, conform legislaţiei UE, documentele care nu au inscripţionate stema sunt neeligibile.

Primarii vâlceni încearcă de un an şi mai bine să transpună în practică acquis-ul comunitar, Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European, document care impune inserarea stemei localităţii pe toate documentele oficiale, lipsa acestor însemne având ca efect neeligibilitatea actelor. Deşi  Legea nr. 66/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice a intrat în vigoare din luna aprilie a anului trecut, implementarea ei bate pasul pe loc din cauza condiţiile impuse. Conform legii, proiectul stemei poate fi realizat de autorităţile administraţiei publice locale prin mijloace proprii sau de către graficieni heraldişti abilitaţi de Comisia Naţională. Macheta originală se realizează manual, cu respectarea culorilor şi metalelor specifice heraldicii,  în cel mult trei variante. Stabilirea variantei finale se face de către  consiliul local, care va adopta în acest sens o hotărâre de însuşire după care va fi  trimis comisiei judeţene  în vederea analizării conţinutului acesteia şi în ultimă fază Comisiei Naţionale de Heraldică.

În judeţul nostru, din cele 89 de primării, doar 30 s-au grăbit să-şi facă stema, alţi 15 primari fiind păcăliţi de o firma care trebuia să elaboreze  simbolurile  specifice zonei. Primarii au dat banii, dar însemnele heraldice au fost respinse de Comisia Naţională de Heraldică. ,,La nivelul judeţului Vâlcea avem în majoritatea oraşelor şi municipiilor aprobate stemele, prin hotărâre de guvern, din păcate cele două oraşe Băbeni şi Bălceşti nu ne-au adus încă documentaţia, în condiţiile în care la nivelul unui oraş nu este permis să nu aibă stemă. În prezent, avem  doar  30 comune  care şi-au făcut stemele, restul încă nu au marşat, deşi prin notele noastre de control le-am dat termen expres  domnilor primari şi la nivelul de 60 de zile. Nu ştim de ce nu se marşează pe această chestiune, pentru că se ştie foarte bine că odată cu intrarea în UE stema este obligatorie. Primarii nu vor mai putea emite acte administrative fără stema pe aceste documente. Actele emise fără stemă nu vor avea eligibilitate”, a precizat juristul Tudora Minodora.

Vulpe portocalie pe stema din Ocnele Mari

Prefectul Petre Ungureanu a atras atenţia asupra posibilelor ţepe trase de firmele ,,specializate” în heraldică, care au înşelat deja câteva primării vâlcene, reprezentativ fiind cazul primăriei  Ocnele Mari, pe a cărei stemă a fost desenată o vulpe… portocalie. ,,Aveţi grijă cu cine colaboraţi pentru realizarea acestor steme. O firmă din Sibiu a făcut stemele, a luat banii, iar stemele au fost respinse de Comisia naţională de heraldică pentru că nu respectau simbolurile şi culorile avizate de CNH. Primarul din Ocnele Mari a pus pe stemă o vulpe, în condiţiile în care capetele de animale nu sunt admise, la fel şi culoarea neagră. Cel care i-a făcut stema trebuia să ştie acest lucru, dar a luat banii şi gata. Unii dintre dumneavoastră aţi dat banii degeaba şi am înţeles că suma nu a fost deloc mică şi e păcat să daţi banii pe lucrări care se pot face cu bani mai puţini”, a conchis prefectul.

Primarii îşi aşteaptă muza

Primarii încearcă să se conformeze cerinţelor UE, dar soarta nu le prea surâde. Unii au găsit simbolurile cele mai reprezentative, alţii îşi aşteaptă ,,muza” de un an şi mai bine. ,,Noi am făcut stema localităţii cu o firmă din Sibiu, ne-a costat cam 40-50 de milioane lei, cu tot cu avizele comisiei de heraldică. Am luat în calcul monografia localităţii, am luat în calcul Mănăstirea Frăsinei, pentru că are un istoric important pentru localitate, şi este reprezentată printr-o cruce, râul Muiereasca şi pentru că activitatea de bază este pomicultura am introdus şi  două ramuri de măr cu opt mere, reprezentând cele opt sate ale localităţii. Stema a fost aprobată de comisia judeţeană de heraldică şi urmează să primim şi avizul comisiei naţionale”, a precizat Ion Ungureanu, primarul localităţii Muiereasca. Primarul localităţii Dăeşti se chinuie de un an şi mai bine să găsească elementele reprezentative pentru comună, cât şi un specialist local, se pare însă că spiritul patriotic nu l-a ajutat prea mult. „Noi am avut nişte intenţii în CL, am discutat cam ce să cuprindă această temă, dar am decis să mai analizăm însemnele stemei,  pentru că cele prezentate nu ni s-au părut reprezentative. De un an de zile problema stemei a rămas cam moartă, pentru că nu am agreat nicio firmă din afara judeţului. Au venit mai multe, una din Sibiu, dar eu vreau să facem stema comunei cu o firmă din Vâlcea, cu un arhitect de aici », a declarat Ion Dobre, primarul comunei Dăeşti.

DANA NEDESCU