Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Gutău demontează scenariile fanteziste despre CET Govora: Nu este implicat nici fratele lui Rădulescu, nici copilul lui Gutău!

Mircia Gutău explică situația de la CET Govora și soluțiile pe care Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea le au în cedere pentru ca din toamnă râmnicenii să aibă apă caldă și căldură.

“Expiră contractul de concesiune între Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea și CET Govora. Primaria este beneficiar al termoficării de la CET, iar, conform legii, noi suntem obligați să scoatem la licitație alimentarea cu apă caldă și căldură a municipilui Râmnicu Vâlcea pentru a nu lăsa oamenii fără căldură anul viitor.

În acest moment este necesar să se constituie o nouă societate iar Consiliul Județean se va ocupa de asta, fără să fie implicat frate lui Radulescu sau copilul lui Gutău. Se va constitui o nouă societate… Eu mi-aș dori să fie 10 societăți din astea, să am de unde allege să participe la licitație cu prețul cel mai mic.

Atâta răutate nu mi-a fost dat să văd. Se va constitui o noua societate astfel încât să putem asigura continuitatea. Am demarat, împreună cu Constantin Rădulescu, în urmă cu câțiva ani, proiectul pentru ca instituția Consiliului Județean să obțină fonduri europene pentru acest proiect 130 milioane euro. S-au parcurs etapele pentru acest proiect, s-a dat și câștigătorul licitației. Întâmplător, câștigătorul este un liberal, un apropiat al premierului Bolojan, dar asta nu mă deranjează. E singura firmă din România care poate executa genul acesta de lucrări. A mai făcut 2 centrale de cogenerare în țară.

Miercuri vom avea o întâlnire la CET Govora împreună cu toți factorii de decizie și constructorul să vedem care este situația reală. Când va fi dată în folosință noua centrală de cogenerare.
Nu vreau să-i mint pe vâlceni. O centrală de cogenerare nu se deschide bătând din palme, durează. Am apreciat că durează 2 ani și jumătate… A trecut deja un an. In septembrie vom da drumul la acele cav-uri care vor produce apă caldă și căldură. Vom asigura subvenții de la CJ și Primărie.

Sunt acuzații că apelăm la firme private. Păi unde să ne ducem? Este o firmă mai mică cu acest obiect de activitate și vom apela la ea și vom face contract să completăm diferența pentru că acestea CAV-uri nu vor face față.

Mă deranjează că vorbesc cei care nu au pus o cărămidă în viața lor. Speculează, fără a avea informații reale. Eu și președintele Rădulescu ne zbatem să găsim cea mai bună soluție pentru ca oamenii să aibă apă caldă și căldură din toamnă”, a declarant Mircia Gutau pentru Bumerang TV.