În cadrul proiectului cu finanţare europeană ”Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în municipiul Râmnicu Vâlcea”, a demarat amenajarea sensului giratoriu de la intersecţia străzii Mihai Eminescu cu Calea lui Traian, în vecinătatea sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Se estimează că lucrările se vor încheia la jumătatea lunii septembrie, iar valoarea acestei investiţii este de 130.000 lei fără TVA, acoperită din fonduri externe. În cadrul aceluiaşi proiect urmează să fie modernizate şi 89 de staţii de autobuz din municipiu, ce vor fi dotate cu ecran de informare, iluminat modern, camere de supraveghere video pentru creşterea siguranţei călătorilor şi internet wi-fi, iar 24 dintre acestea, cu flux mai intens de călători, vor fi prevăzute cu automate de eliberare a biletelor.
pixwell_single_like(); ?>
Sens giratoriu construit cu bani europeni pe Calea lui Traian
Posted by
Andrei Bacalu
29 august 2022
Distribuie pe
Distribuie pe
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Ai întrebări?
Ne găsești pe rețelele sociale sau pe pagina de Contact și revenim cu răspuns în cel mai scurt timp.



















Lasă un comentariu