După ce, anul trecut, Compania Naţională de Investiţii a inclus în lista sinteză proiectul primarului Constantin Aleca de modernizare a pieţei din oraşul Bălceşti, de curând, documentaţia respectivă a intrat în etapa următoare. Edilul PNL se aşteaptă ca, în această primăvară, să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului şi, cel târziu în vară, să înceapă licitaţia pentru proiectare şi execuţie. Referindu-se la proiectul privind introducerea gazelor în mai multe zone din localitate, care – la ora actuală – nu beneficiază de această facilitate, primarul Constantin Aleca a spus că speră ca Guvernul să vină cu soluţii cât mai rapid. Conform Studiului de fezabilitate elaborat, investiţia este estimată la 10 milioane de euro şi, iniţial, s-a încercat promovarea ei la MFE, prin POIM 2014-2020. Proiectul a fost declarat eligibil, dar – din motive încă neclare – nu sunt bani pentru a fi implementat. „După ce realizăm această investiţie, rămân 9 kilometri nerezolvaţi, dintr-un total de 60. Ca număr de noi branşări la reţea, vorbim de 1160. În prezent, avem alimentare cu gaze pe o distanţă de 7 km., în zona centrală. Sper ca, printr-o nouă sesiune a PNI Anghel Saligny sau prin PNRR, să se înceapă şi introducerea gazelor, atât la noi, cât şi în alte zone din ţară. Dezvoltarea României depinde de aceste investiţii”, a explicat Constantin Aleca, primarul oraşului Bălceşti.
pixwell_single_like(); ?>
Constantin Aleca: Guvernul trebuie să vină rapid cu soluţii pentru introducerea gazelor
Posted by
Andrei Bacalu
25 februarie 2022
Distribuie pe
Distribuie pe
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Ai întrebări?
Ne găsești pe rețelele sociale sau pe pagina de Contact și revenim cu răspuns în cel mai scurt timp.



















Lasă un comentariu