TRECUT ZBUCIUMAT. Deputatul Emilian Frâncu are un trecut zbuciumat și controversat în aceiași măsură. Patron al revistei „Sex și Crimă”, ce propunea cititorilor articole cu un explicit conținut pornografic, autor al unor texte dubioase, cu limbaj trivial, colaborator cu Securitatea, spălat apoi de CNSAS, politicianului i-am descoperit, de curând, o fațetămai puțin cunoscutăopiniei publice: cea de poet aservit ideologiei comuniste. Și pentru că tot am amintit de trecutul neliniștit al președintelui PNL Vâlcea, este cazul săreaducem în atenția cititorilor că acest personaj s-a lăsat filmat, cu mai mulți ani în urmă, în ipostaze de-a dreptul stânjenitoare. Pe vremea când era om de televiziune, Emilian Frâncu a organizat un așa-zis „casting” pentru domnișoricile care își doreau cu mare ardoare săajungăpe ecranele televizoarelor. Așezat comod pe o canapea, liberalul, în chip de mare regizor, le chema pe rând pe fete să-și descopere nurii pentru a vedea dacă au sau nu calități artistice.
Revenind, însă , la subiectul articolului nostru, trebuie menționat că poezia frâncistă, intitulatăsuav, „Trandafir roșu”, este o odăde prost gust (poezia, în sine, e extrem de neinspirată, rima e făcutăDupă ureche iar construcțiile lexicale lasăde dorit), adusăerei comuniste.
Poezie cu final horror
Laitmotivul poeziei lui Frâncu, scrisăpe vremea când dormea cu poza lui Nicolae Ceaușescu sub cap și se uita cu sfialăla tabloul Lenuței atârnat deasupra biroului de studiu, este roșul comunist, ce simboliza „sângele clasei muncitoare exploatate”. Patetismul degajat de creația frâncianăeste de-a dreptul șocant. În fapt, Emilian Frâncu, pe atunci convins profund de principiile și ideile comuniste (și azi dovedește destule reminiscențe!), și-a dorit săfacă o analogie, profundăși metaforică credea el, între trandafir și comunism. Ca și cum ai putea săcompari un șarpe cu un fluture. Obsedat de roșul bolșevic, Frâncu dorea sălase cititorilor de poezii comuniste din „Epoca de Aur” impresia că „trandafirul a răsărit/Puternic ca fluviu de tărie/Și an de an s-a răspândit/Peste a țării glie”. Adică , comunismul a cuprins ca o hidrăbătrânăși înfricoșătoare toată nația română, apoi cu ventuzele-i gigant i-a extras din suflet și din minte toate convingerile și ideile-i personale, injectând-o cu o supradozăde comunism, reducându-o la tăcere, sugrumând-o Frumos mesaj, Frâncule! Profund. Înălțător. Dar, săanalizăm mai departe inepția în rime. Roșul, scria Frâncu, creștea mereu, a colorat drapele și „Pe zi ce trece tot mai viu /Se aprindeau și ele”, spunea el în această adevăratăpoezie a absurdului, pe care autorul, ar fi prea mult spus poetul, a zămislit-o într-un moment de răstriște al existenței sale literare, După ce și-a ucis cu sânge rece muza.
Ca un adevărat Nostradamus, că tot se lăuda în revista „Sex și Crimă” că are abilități paranormale, de prezică tor, Frâncu a prevăzut, parcă , că cel mai bun prieten al său va fi un miner, cu dinți de aur și haine în culoarea cozii păunului. „Și ca prin vis s-a întâmplat/ că harnice albine/ Petalele i le-au purtat/ Și au rodit în mine”. fără a ne dori săplictisim cu diverse comentarii despre versurile comuniste ale lui Frâncu, lăsăm cititorii săse „delecteze”, în continuare, cu versurile inepte ale politicianului. Mai trebuie însă remarcat că finalul poeziei este apoteotic și pare desprins din filmele horror: „că ci roșu lui născut din eroism/Udat cu sânge cald de muncitor/Deschisu-ne-a drum larg spre viitor/Spre comunism”.
Trandafir roșu
” de Emilian Valentin Frâncu
Un roșu trandafir a răsărit
Puternic ca fluviu de tărie
Și an de an s-a răspândit
Peste a țării glie.
Creștea mereu și roșul său
A colorat drapele
Pe zi ce trece tot mai viu
Se aprindeau și ele
Și ca prin vis s-a întâmplat
că harnice albine
Petalele i le-au purtat
Și au rodit în mine
Dar a venit o iarnăgrea
Cu frig, zăpadăși cu vânt
Și-a înghețat acest pământ
Mulți trandafiri pieriră-atunci
Dar sub zăpadăzămislirăstânci
Și stâncile au rezistat.
În zi de august a țâșnit
Din seva celor ce-au pierit
Un fluviu roșu, uragan de foc,
Ce a pornit iarna din loc.
Din trandafirii de atunci
A răsărit prin văi și munți
O țară mândrăca-n povești
Cu mândre plaiuri românești.
Iar trandafirul astăzi liber este
Și ca voinicul din poveste
El dătărie tuturor.
Noi tinerii pășim pe un nou drum
Îmbărbătați de-al trandafirului parfum
că ci roșu lui născut din eroism
Udat cu sânge cald de muncitor.
Deschisu-ne-a drum larg spre viitor
Spre comunism.