În timpul unui control la Bălcești
În data de 1 aprilie a.c., Mihaela U., consilier superior în cadrul Ministerului Sănătății, își propusese săfacă un control la o farmacie din orașul Bălcești. Încercând săîși punăîn aplicare intenția, femeia a fost împiedicatăde farmacistă, Aurica S., care s-a opus vehement verifică rilor, adoptând o atitudine agresivă. În incinta unității farmaceutice se mai aflau Bogdan S. și Marin S., rude ale farmacistei, care, la rândul lor i-au adus injurii consilierei Ministerului Sănătății, ba mai mult decât atât, i-au rupt procesul verbal de contravenție, alungând-o din farmacie. Femeia a alertat imediat oamenii legii, aceștia continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sfidare a autorității, sustragere și distrugere de înscrisuri.
pixwell_single_like(); ?>

















Lasă un comentariu