Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În sfârșit, se va face lumină în „Cazul Ciurezeanu”

Cu mai mult timp în urmă, văinformam că VOCEA VÂLCII a intrat în posesia deciziei Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, privind sancțiunile în cazul „Luiza Ciurezeanu”- tânăra de numai 20 de ani care a murit pe paturile Spitalului Județean Vâlcea, din cauza pasivității medicilor de aici. Publicația noastrăa consacrat acestui subiect pagini întregi de ziar, din dorința de a arăta cu degetul pe cei care se fac vinovați de moartea tinerei Luiza. Mai mult, la acea vreme, bisăptămânalul VOCEA VÂLCII a prezentat un articol amplu cu privire la concluziile la care au ajuns membrii Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor România, în urma verifică rii actelor medicale ale Luizei Ciurezeanu.

 

Reamintim cititorilor noștri că în data de 2 iulie 2004, Luiza Ciurezeanu a ajuns la Spitalul Județean Vâlcea, serviciul UPU (Unitatea Primiri Urgențe), unde a fost consultatăde medicul Claudia Capp – medic specialist medicinăde urgență. Tânăra acuza dureri acute în zona lombarăși grețuri. În urma investigațiilor medicale efectuate, medicul Capp i-a pus fetei diagnosticul: „Infecție tract urinar”, prescriindu-i o rețetăcu Eucipirin, No-spa, Piafen, Ktonal și Algocalmin. Câteva ore mai târziu, pacienta a fost readusăde urgență, cu salvarea, la spital, tot la UPU. Între timp, tura se schimbase, iar Luiza a fost consultatăde un alt medic, Zamfira Oniță, care i-a efectuat o ecografie la care nu a detectat niciun fel de modifică ri patologice, iar fata a fost din nou trimisă acasăde medicii inconștienți. Numai că starea de sănătate a acesteia a continuat săse înrăutățească vizibil și peste doar câteva ore a fost din nou adusăla spital, cu diagnosticul „Lipotimie”, stabilit de medicul de familie al acesteia. În urma celui de-al treilea consult efectuat la Spitalul județean Vâlcea, medicii au decis trimiterea Luizei la Spitalul de Obstetrică -Ginecologie Rm. Vâlcea cu diagnosticul de internare „Anexităbilaterală. Amenoree secundară. Sindrom de vărsături”, Luiza fiind internatăîn această unitate spitalicească datorităvărsăturilor permanente și ușoarelor pelviagii. Iatăce se spune în decizia Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România: „La momentul internării bolnava afirmăcă în cursul dimineții a prezentat vărsături persistente. S-a prezentat la Spitalul Județean de mai multe ori și a fost trimisă în serviciul nostru. În ultimele trei luni a slăbit în greutate (aproape 15 kilograme – n.r) și a acuzat cefalee”. Mai mult decât atât, membrii acestei comisii au scos la ivealăexact ce scria bisăptămânalul VOCEA VÂLCII cu mai mult timp în urmăreferitor la acest caz, și anume că în foile de observație de la Spitalul de Ginecologie nu existăînscrisuri la rubrica evoluție, menționate pentru ziua de 4 iulie 2004. În decizie se mai spune că în data de 5 iulie starea generalăde sănătate era foarte grav alterată, Luiza prezentând „tegumente palide, inapetență, stări de apatie și somnolență”. Medicii de la Spitalul OG medicul Gheorghe Brânzan îi efectueazăLuizei o puncție Douglas, procedurămedicalăcare a presupus extragerea de sânge, decizându-se o intervenție chirurgicală, ce presupunea rezecția parțialăa ovarului stâng.

Luiza fost diagnosticată în bătaie de joc

Văzând că starea medicalăa pacientei se înrăutățește de la o clipăla alta, doctorii au hotărât ca fata săfie trimisă , pentru continuarea tratamentului și investigații medicale suplimentare în vederea elucidării diagnosticului, la Spitalul Județean Vâlcea.

Luiza a fost internatăla secția ATI (Anestezie Terapie Intensivă), la medicul Rodica Cornoiu cu diagnostic de trimitere „Chist de ovar stâng rupt. Șoc septic”. Numai că , din nefericire, fata își trăia ultimele clipe., iar la ora 1 dimineața, în data de 5 iulie 2004, tânăra a murit.

Iatăce declara Florian Ghiță, medicul legist care a efectuat autopsia tinerei în „Raportul de constatare medico-legalăa Serviciului de MedicinăLegalăVâlcea”: „Rinichiul stâng – mult mărit în volum comparativ cu cel drept (de 2-3 ori mai mare), este înconjurat de capsulăîngroșatăcare prezintăun depozit pericapsular galben verzui cu aspect de puroi, la secțiune cu parenchimul renal este modificat, prezintămulte zone cu dispariția parenchimului, înlocuite de o substanțăgalben-verzuie cu aspect purulent, hilul este de asemenea cu același tip de substanță. Loja renalăstângăși spațiul retroperitoneal stâng este împăstat, consistențăcrescută, de culoare galben-verzie, la compartimentare se exprimăo substanțăcu aspect de puroi”. În urma examenului microscopic s-a constatat că tânăra a decedat în urma unei „plielonefrite acutăsupuratărinichi stâng cu perinefrităacutăstânga purulentă”. Mai exact, Luiza a decedat din cauza puroiului la rinichi.

Concluzii

În argumentarea soluției, Comisia Superioarăde Disciplină a CMR pune problema dacă existăconcordanțăîntre diagnosticul clinic și cel anatomo-aptologic, dacă tehnica și conduita medicalăaplicatăa fost sau nu indicatăși corect aplicată, dacă au existat greșeli de tehnică și conduitămedicalăși ce consecințe au avut, dacă momentul intervenției chirurgicale a fost bine ales și justificat de examinările de ordin clinic și de laborator și dacă existăraport de cauzalitate între deces și eventualele greșeli medicale constatate. În continuare, spicuim câteva dintre concluziile Comisiei: „Sancționeazăpe Dr. Ion Maria, Dr. Capp Claudia, Dr. Tomescu Marcel, cu MUSTRARE conform art. 447 alin. (1)lit. a din Legea 95/2006 precum și art. 53, 55, 24 din Codul de Deontologie Medicală.

Sancționeazăde dr. George Brânzan, dr. Dragoș Ionescu, dr. Adrian Neacșu, dr. Gheorghe Nițu, dr. Sanda Folea cu Avertisment, conform art. 447 alin. (1)lit. a din Legea 95/2006 precum și art. 53, 55, 24 din Codul de Deontologie Medicală.

Sancționeazăpe dr.OnițăZamfira și Dr. Trelea George cu MUSTRARE și obligarea celui sancționt la efectuarea unor CURSURI DE PERFECÎIONARE ÎN ECOGRAFIE conform art.447 alin (1), lit (a) și alin. (3) din Legea 95/2006.

Stinge acțiunea disciplinarăpornităîmpotriva dr. Bloțu Ilie și Bloțu Nicoleta, întrucât faptele nu constituie abatere disciplinară, în temeiul art.114, lit. a din Statutul Colegiului Medicilor din România.

Prezenta decizie are valoare de act judecat definitiv și nu mai poate fi atacatăla Colegiul Medicilor din România”

În mod firesc, având în vedere verdictul dat de Comisia Superioarăde Disciplină a Colegiului Medicilor din România – singura instituție capabilăsăstabilească vina profesionalăa medicilor – ar fi trebuit ca doctorii implicați săprimească și sancțiunile penale. Din păcate însă , deși dosarul se aflăde foarte multăvreme pe masa procurorilor, cazul a fost îngropat în uitare, iar soluționarea acestuia a fost mereu tergiversată. De curând, deși, repetăm, opinia publică nu mai credea posibilărezolvarea cazului, prim-procurorul Teodor Trancă a anunțat că dosarul va fi, în sfârșit, finalizat.

Ne bucurăinițiativa acestuia având în vedere că , așa cum spuneam, moartea Luizei Ciurezeanu a suscitat foarte multe controverse și, cel mai grav, a creat un precedent periculos în lumea medicalăvâlceană .