Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Problemele de pe Platforma Industrială, dezbătute la OLTCHIM

În cadrul unei ședințe extraordinare a consiliului județean,

Președintele Dumitru Bușe Continuă săne „uimească „: ședința Consiliului Județean Vâlcea, programatăvineri, 9 noiembrie, se va desfășura la sediul întreprinderii OLTCHIM Rm. Vâlcea. Este o premierănațională(desfășurarea unei ședințe de consiliu județean sau local) la sediul unei societăți comerciale, După ce Dumitru Bușe i-a chemat pe consilierii județeni pe coclaurile de la Drăgășani, Horezu și Perișani. Ședința consiliului județean de vineri, 9 noiembrie, va fi una extraordinară, în care se vor dezbate probleme și găsi soluții pentru dezvoltarea și modernizarea întreprinderilor de pe Platforma IndustrialăSud. La primul punct de pe ordinea de zi a ședinței consiliului județean, dr. ing. Constantin Roibu, directorul general al OLTCHIM, va prezenta un program de dezvoltare a combinatului chimic vâlcean pe perioada 2007 – 2013, iar la punctul doi, ing. Mihai Bălan va prezenta un program de dezvoltare și retehnologizare a CET Govora în perioada 2007 – 2013 pentru o funcționare sigurăși ecologică . Specialiștii de la CET Govora au realizat recent o strategie prin care anunțăintenția de a asigura în viitor întregul necesar de energie electrică și termică al consumatorilor industriali de pe Platforma IndustrialăSud și al consumatorilor de că ldurăîn sistem centralizat din municipiul Râmnicu Vâlcea. În acest scop, capacitatea de producție eficientăde electricitate va fi mărităcu 120%. Au fost luate în calcul creșterile de consum de energie termică sub formă de abur atât la OLTCHIM (cu circa 25%), cât și la Uzinele Sodice Govora (cu până la 135%). Consumul de energie termică sub formă de apăfierbinte pentru încă lzirea urbanăeste relativ stabil și nu va modifica curba de sarcinăenergetică a CET Govora pe termen lung. Serviciul de distribuție a că ldurii urbane în municipiul Râmnicu Vâlcea este concesionat de CET Govora până în anul 2025, iar gradul de acoperire al consumatorilor individuali este de peste 92%. Pe de altăparte, CET Govora a încheiat un acord cadru pe zece ani pentru furnizare de energie electrică și termică cu compania Ciech care a preluat USG și termenii acestui acord permit creșterea producției de sodăși respectiv a livrării de abur industrial, de la 75 de tone pe oră, la 175 de tone pe oră, până în anul 2010. De asemenea, este necesar ca CET Govora săîncheie contracte de livrare energie termică cu OLTCHIM pentru o perioadă de cel puțin zece ani, asigurându-se astfel sursa de finanțare pentru realizarea retehnologizării societății. La rândul său, OLTCHIM are în vedere dezvoltarea unor capacități noi de producție și modernizarea altor capacități: efectul majorării producției, dar și a diminuării consumurilor specifice de abur determinăo creștere de la 210 de tone pe oră, până la 260 de tone pe orăîn anul 2009. Vom reveni cu amănunte!