Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SENATORUL PSD, MIHAIL POPESCU, VA AVEA SOARTA LUI BĂSESCU

Acuzat de abuz în serviciu, presupus a fi comis pe vremea când era șeful Statului Major al Forțelor Terestre, g-ralul (r) Mihai Popescu (în prezent senator PSD de Vâlcea) se apropie de ziua când își va putea înfrunta detractorii. Nevinovăția sa este probată. Fostul șef al Armatei a fost acuzat de acte de corupție, suspicionându-se că a înlesnit dubios aprovizionarea unităților militare cu anvelope furnizate de Tofan Grup, în schimbul unor bunuri declasificate, interesante numai ca fiare vechi. În vara anului 2000, între MapN și firma Tofan Grup a fost semnat și parafat un contract de schimb prin care s-a creat posibilitatea ca unele bunuri, scoase din funcțiune potrivit reglementărilor în vigoare, săfie valorificate în starea fizică în care se aflăsau ca materiale sau piese de schimb rezultate în urma demolării sau dezmembrării lor. Direcția NaționalăAnticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari a demarat cercetările și, se pare, peste puțin timp va da soluția în caz. Raportul pentru stabilirea relațiilor comerciale cu firma bucureșteanăa fost întocmit de specialiștii militari și, După rezoluțiunea de acceptare a șefului Statului Major, solicitarea a fost aprobatăde ministrul de atunci, Sorin Frunzăverde. Ancheta se aflăîn derulare de mai bine de șase ani. S-au făcut  verifică ri peste verifică ri, dar nu s-au putut contura acte de corupție în sarcina g-ralului (r)  Mihail Popescu, astfel încât pronunțarea soluției de SUP este așteptatăpe la începutul lunii iunie. Am intrat în posesia unor documente oficiale aflate la dosar, din al că ror conținut se poate trage concluzia că , la fel ca și în Dosarul FLOTA, al lui Traian Băsescu, senatorul PSD de Vâlcea nu are nici o vină. Diferența între cei doi este că Traian Băsescu și-a dat demisia din Parlament, punându-se la dispoziția procurorilor, pentru dovedirea nevinovăției, iar fostul Șef al Marelui Stat Major al Armatei a continuat săactiveze în Parlament sub hlamida imunității, colaborând din această poziție cu oamenii legii. Documentele aflate în redacția noastrăle vom analiza și publica în numărul viitor. „Nu am făcut nimic ilegal, în acest contract, semnat prin anul 2000. Am fost acuzat în fel și chip, cu chestiuni total false. Asigurarea cu anvelope era absolut necesară , iar la acel moment era unica soluție, aprobatăde altfel de ministrul Frunzăverde. Totul s-a făcut conform legilor de la acel moment și fărășpăgi, comisioane sau mai știu eu ce. Acest tam-tam politicianist este demagogic și are în substrat interese politice” – ne-a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, senatorul de Vâlcea, Mihail Popescu.