Comemorarea momentului plecă rii la cele veșnice a celui care a păstorit Biserica noastrădin 1945 până în 1977, patriarhul Justinian Marina, este o obligație moralădeosebit de însemnatădin viața Bisericii Ortodoxe Române. Legat de acest eveniment, devenit caz grav de imoralitate, cu întârzierea datoratăliniștii ce ne-am dorit-o în Postul Paștelui și cu ocazia Învierii Domnului, reluăm o notăcritică ce nu a văzut lumina tiparului până acum, în scopul de a se cunoaște cum a dispărut respectul și recunoștința Față de predecesori și de trecut, chiar și în rândul preoților, propovăduitori ai înțelepciunii și tradițiilor strămoșești. Recunoștința Față de cei care i-au ajutat pe unii săurce scă ri importante și înalte în viață. Aici facem referire la atitudinea PS Gherasim Față de memoria celui de al treilea patriarh al țării, cu ocazia celor trei decenii de la trecerea acestuia în veșnicie. Morala este: sănu faci ce face PS Gherasim – episcopul Râmnicului, ci săfaci ce spun adevărații preoți care nu-și pot uita nici trecutul și nici aproapele.
Luni, 26 martie 2007, a fost comemoratătrecerea în neființăa celui de al treilea Patriarh al României Justinian Marina. Pentru câteva ore, lumea creștinăa țării și-a reamintit de unul dintre cei mai mari români. În cursul acelei dimineți, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat slujba de pomenire în biserica mânăstirii Radu Vodă, la mormântul acestuia. Au participat numeroși preoți, monahi, profesori de teologie, studenți ai Facultății de Teologie, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din București și câteva sute de creștini. Peste tot s-au făcut comemorări, numai în Episcopia Râmnicului, locul unde și-a început lucrarea divinăconjudețeanul nostru, nu s-a făcut nimic oficial. PS Gherasim l-a uitat pe acela care l-a remarcat și l-a uns ca preot la mânăstirea Antim, apoi, dorindu-i mare viitor, l-a luat de aici și l-a dus la Episcopia Galațiului și a Dunării de Jos, numindu-l arhiereu vicar. Mai departe, remarcându-se, Gherasim Cristea a fost adus, tot de același patriarh, la Rm. Vâlcea – în 1975.
Date ce se uităgreu
La 26 martie 1977, în București, pe patul spitalului Elias, a murit patriarhul Justinian Marina, pe numele său de mirean Ioan Marina. Au trecut 30 de ani de atunci și dacă -i adăugăm și pe aceștia vârstei pământene a domniei, avutăla data decesului, astăzi, venerabilul ar fi purtat povara a 106 ani. Justinian Marina, care a fost cel de-a treilea patriarh al BOR, s-a născut la 22 februarie 1901, în Suești, jud. Vâlcea. A absolvit Facultatea de Teologie din București în anul 1929, După care a fost preot paroh și învățător în câteva localități din județul Vâlcea; tot în această perioadă (1923-1945) a activat ca director al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea. În 1945, rămas văduv, a fost ales Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iașilor (1945-1947), fiind locțiitor de Patriarh în februarie 1948. La 6 iunie 1948 a fost înscă unat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al BOR, păstorind până la moarte, la 26 martie 1977. A publicat 12 volume care cuprind toate pastoralele, cuvântările și articolele sale, sub titlul semnificativ „Apostolat social” (București, 1948-1976). După 1961, când a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, BOR a participat la toate acțiunile desfășurate în cadrul mișcă rii ecumenice contemporane.
Chemarea Episcopiei
Remarcând că tânărul preot Ioan Marina dispune de însușiri ce depășeau aria de activitate al unui preot de sat, PS Vartolomeu Stănescu, episcopul Râmnicului, l-a chemat lângă sine și l-a numit, la 1 noiembrie 1932, în funcția de director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. La aceeași datăeste detașat slujitor la Catedrala Sf. Episcopii. La 1 septembrie 1933, este transferat, la cererea sa, preot la Parohia „Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, care se vacantase. În anul 1935 este numit și confesor al cercetașilor din Râmnicu Vâlcea, iar din anul 1936 și catehet al premilitarilor din oraș. La vârsta de 34 ani, suferăpierderea soției, decedatăla 18 noiembrie 1935, în etate de 27 de ani. Rămas văduv, nu se recă sătorește, crescându-și singur cei doi copii ai săi, Silvia și Ovidiu, că rora le-a fost și tatăși mamă.
Inginer de că rți bisericești
La 25 august 1939, preotul Ioan Marina este mutat de la direcția Seminarului la conducerea Tipografiei eparhiale. În numai opt luni de zile, el întrece așteptările tuturor și reușește săachite toate datoriile că tre furnizorii anilor anteriori și sărestabilească încrederea pe piața tipăriturilor Față de tipografia eparhială. În primăvara anului 1940, predătipografia negrevatăde nici o datorie, nou-înființatei Mitropolii a Craiovei. Refuzăsămeargăla Craiova, fiind îndurerat de desființarea, la 7 noiembrie 1939, a Episcopiei Râmnicului. Ca o recunoaștere a meritelor sale, depuse în timp de 20 de ani de preoție, autoritățile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericești (sachelar, iconom și iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roșu), fiind ales în paralel ca membru în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România.
Dej – tutorele său
Viitorul Patriarh Justinian își datoreazăascensiunea în ierarhia Bisericii faptului că îl ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej săse ascundăîn casa parohialădin Rm. Vâlcea în urma evadării acestuia din lagărul de la Târgu-Jiu în anul 1944. Liderul comunist Ion Gh. Maurer își amintea că „După ce am trecut cu mașina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiți de un popăcare a fost, și el, omul comuniștilor. Mașina s-a întors la Craiova iar noi am stat în acel sat vreo trei zile până când a venit o altămașină, din București, săne ducă spre Capitală.”
Uns în funcția cea mare
Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fărăpreget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însă rcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintităascultare Față de Sfântul Sinod și de supunere Față de legile țării” (din Gramata Sinodalăde instalare).
Scut în calea păgânilor comuniști
De la întronizarea sa ca al treilea patriarh, la 6 iunie 1948, și până la moartea sa din 26 martie 1977, „în fața adversităților la care a fost supusăBiserica”, „Patriarhul Justinian s-a dovedit un abil diplomat și a că utat săținăpiept, pe cât a putut, atacurilor îndreptate împotriva Casei Domnului. El a menținut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnații politici dintre preoții și că lugării eliberați din pușcă rii și a restaurat multe biserici și mănăstiri, înfruntând sancțiunile, amenințările și chiar domiciliul forțat la care, pentru o vreme, a fost supus” – a scris un istoric contemporan.
Patriarhul Justinian (1948-1977) a că zut victimăprigoanei comuniste, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza că ruia, au fost scoși din mănăstiri „cca 5.000 de monahi și monahii”. Așadar, patriarhul Justinian „a avut curajul săprotesteze împotriva acestui decret abuziv, motiv pentru care „a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu forțat timp de șase luni!”
Domnul l-a chemat la el
Patriarhul Justinian a încetat din viațăîn seara zilei de 26 martie 1977, în vârstăde 76 de ani, După o grea suferințăși o lungăperioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijăși l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodădin București, ctitorităde el. Pe crucea încastratăîn zid, Patriarhul i-a cerut meșterului săsape următoarea inscripție: „M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, măașteaptărăsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecă torul cel drept în ziua aceea”.
Comemorarea întâistătătorului BOR
„În acei ani grei ai regimului comunist opresiv, totalitar și ateu, Patriarhul Justinian Marina a fost binecuvântat de Dumnezeu săconducă cu har de la Duhul Sfânt și săne lase o Biserică deschisăspre societate, spre dialog atât cu Bisericile din Orient, cât și din Occident, spre mișcarea ecumenică . Îndreptările și rânduielile trainice aduse de Patriarhul Justinian statutelor de funcționare și organizare a BOR și a instituției Patriarhiei, sunt în vigoare și astăzi. Este foarte greu sădăltuiești viața unui om în general dar a unui Patriarh! În special pentru că Patriarhul nostru Justinian venea într-o vreme foarte cumplitădin punct de vedere ideologic. Îmi amintesc că , în vizita pe care a făcut-o Patriarhul Justinian la Londra, regina Angliei i-a oferit Patriarhului nostru o limuzinăultraluxoasă. Patriarhul s-a gândit însă și a rugat-o pe regina Angliei săaibăbunăvoința ca sătransforme limuzina luxoasăîn hârtie specialăpentru tipărit Biblia. ªi atunci s-a tipărit în peste 100.000 de exemplare Biblia noastră, hrana cea de toate zilele a Bisericii” – a afirmat PF Patriarh Teoctist, la comemorarea din acest an.