Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Asemănarea INCREDIBILĂ dintre Sorin Oprescu şi Emilian Frâncu

Amândoi au fost aleşi primari în 2012: unul la capitală, celălalt în municipiul reşedinţă de judeţ din Vâlcea. Amândoi au câştigat alegerile pe fondul nemulţumirilor populaţiei faţă de PDL şi Traian Băsescu.

Cu toate acestea, Emilian Frâncu a rezistat doar un an în funcţia de primar fără să ceară mită. El a fost prins aproape în flagrant când cerea 10% mită unor arhitecţi din Bucureşti, care câştigaseră proiectul de modernizare al centrului Râmnicului.

Amintim că Frâncu s-a întâlnit personal cu unul dintre arhitecţi la Hotelul IBIS din Bucureşti. Fostul primar chiar a scris pe o coală A4 procentul pe care îl doreşte pentru a perfecta „tranzacţia”: 10%. Emilian Frâncu a cerut şi a primit mită de 20.000 de euro de la arhitecţii bucureşteni.

În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, la 4 ani de închisoare cu suspendare şi, după o perioadă de arest preventiv de 5 luni, Frâncu s-a întors în fruntea Primărie Râmnicului.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Frâncu, la 4 ani de închisoare, pedeapsă pe care o ispăşeşte în acest moment.

Acum , Emilian Frâncu execută pedeapsa la penitenciarul din Tg. Jiu, aşteptând o eliberare din cauze medicale, însă deocamdată raportul medico-legal nu a ajuns la instanţă, deşi a fost cerut încă de la începutul anului.

Ultimele informaţii despre situaţia lui Emilian Frâncu arată că acesta a suferit o nouă intervenţie chirurgicală şi că acesta se ajută pentru ase deplasa de un scaun cu rotile.

În privinţa lui Sorin Oprescu, lucrurile sunt un pic mai complicate, însă recentele sale probleme penale i-au îngropat cariera politică definitiv. Văzut de unii chiar un prezidenţial cu succes, Oprescu a fost condus de procurorii DNA la beciul domnesc, acesta fiind prins în flagrant cu bani marcaţi. Procentul pe care-l cerea Oprescu pentru el din contractele semnate era tot de 10%.

Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

DNA precizează că, sâmbătă, în baza unei înţelegeri prealabile cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu, a primit de la primul suma de 25.000 de euro din totalul de 60.000 euro pretinşi de cei doi de la un număr de patru denunţători, pentru edilul municipiului Bucureşti.