Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Frâncu a ” măturat” pe jos cu primarul Rădulescu

DISENSIUNI. Președintele organizației municipale a PNL, Emilian Frâncu, a adus, în ultima sa conferință de presă, grave acuze primarului municipiului, Romeo Rădulescu, despre care a spus că transformă ” șiedințele de Consiliu Local în circ” și că cheltuiește prea mulți bani publici pe tot felul de spectacole de muzică. Contactat telefonic de redactorii publicației VOCEA VÂLCII, edilul Râmnicului, Romeo Rădulescu, nu a vrut să exprime un punct de vedere, susținând că nu-l interesează poziția senatorului Frâncu.

La scurt timp după ce a aflat, oficial, că este candidatul PNL la fotoliul de primar al municipiului, parlamentarul liberal, Emilian Frâncu, a început să-l certe public pe edilul Romeo Rădulescu, la adresa căruia a adus acuze dintre cele mai grave. Una dintre problemele puse pe tapet de președintele PNL Râmnicu Vâlcea a fost cea legată de proiectul de hotărâre al municipalității legat de donarea locurilor de joacă. Convins că ceva ” pute” în toată această poveste, el a cerut, public, DNA să se autosesizeze și să demareze, cât mai repede, un control la instituția condusă de democrat-liberalul Romeo Rădulescu. În plus, el a lăsat să se înțeleagă că ” dacă primarul este un infractor” , acest lucru va fi stabilit de procurorii anti-corupție. ” Cineva trebuie să răspundă la niște întrebări. Cum este posibil ca în inventarul primăriei să nu existe 14 locuri de joacă? Cum se poate să nu existe acele acte de donație? Cum să le inventariem? Este o problemă de competența DNA. Curtea de Conturi nu acuză, prezintă niște fapte. Concluziile le tragem noi… Nu există autorizație de construire emisă de Primăria Râmnicu Vâlcea. Nu există nici aviz al Inspectoratului de Construcții. În contabilitatea firmei donatoare trebuie să existe ceva. Trebuie să existe în contabilitate acele donații. Mai grav, lipsește orice fel de act la primărie. Nu există înscrisuri că s-a donat ceva, cândva. Probabil că se vor dona peste două săptămâni, o lună, dacă domnul primar va mai avea timp și nu va fi întrebat cu multă severitate de organele în drept. El a spus că sunt donații făcute de societățile care au câștigat licitațiile. Nu ne duce cu gândul la faptul că, de fapt, este o structură mafiota în primărie? Poate nu domnul primar, poate un director sau portarul se ocupă cu așa ceva. Este o caracatiță care face să condiționeze câștigarea unui licitații de amplasarea unui loc de joacă. Este ciudat că 14 constructori diferiți s-au gândit să mulțumească primăria cu câte un loc de joacă. În concluzie, aici pute. Organele în drept trebuie să vină să verifice!” , a afirmat, plin de înverșunare, senatorul Emilian Frâncu.

Pentru că ni s-a părut firesc să aflăm și replica primarului în funcție, l-am contactat telefonic, însă pedelistul, cu o voce destul de plictisită și cu un ușor aer de superioritate, nu a vrut să comenteze nimic. ” Nu mă interesează poziția lui Frâncu. Înțelegeți, chiar nu mă interesează” , ne-a spus el.

” Pe primar nu-l prea salută oamenii pe stradă”

Mai mult decât atât, el a declarat că primarul Rădulescu obișnuiește să transforme șiedințele de CL într-un circ ieftin și că-i jignește, adesea, gratuit pe consilierii locali.  ” Văd că în ultima vreme avem parte de tot felul de piți-show-uri, de festivalul ” Maria Ciobanu” , de berea nu șitiu care, de draci-laci. Eu sunt bucuros că primarului, care e tânăr, îi place să cânte, să danseze, să joace. E drept, m-am uitat și eu de două-trei ori la dânsul, nu-l prea salută lumea pe stradă și e cam negru când merge pe stradă, dar asta-i altă problemă.  Mi-ar plăcea, ca într-o perioadă în care cu toții suferim, avem probleme financiare să nu exagerăm cu asemenea spectacole, pentru că cu acei bani primăria putea să facă o serie de lucrări. Vreau să vă spun câte ceva și despre desfășurarea șiedințelor de Consiliu Local. Chintesența acestora a fost spusă, involuntar, de un coleg, de domnul Grig Crăciunescu: „Dialogul este interzis în Consiliu”. Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva, dar, probabil, a luat modelul liderului de la București, Traian Băsescu. Eu nu mi-am putut închipui că la Râmnicu Vâlcea se poate întâmpla așa ceva. Domnul primar să ia cuvântul când dorește el, trebuie să șitie că trebuie să-l ceară la președintele de șiedință. Mai mult, el transformă în circ șiedințele de CL, lucru tragic din punctul meu de vedere. La șiedințele trecute, a jignit doi consilieri: pe unul l-a făcut semi-analfabet, altuia i-a spus să tacă că e prost. Ședințele de CL, de aia sunt publice, ca cetățeanul să fie informat ce se întâmplă în orașul lui. I-am spus primarului Rădulescu că această atitudine nu este în regulă. Ați văzut, de fiecare dată când cineva din opoziție voia să spună ceva, nici nu deschidea bine gura că-i și spunea: „Stai jos, ești prost!”. Nu se poate așa ceva!” , a conchis parlamentarul.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU