Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Bogdan Ion Mitrache, avocat în cadrul Baroului Vâlcea, el fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
În fapt, avocatul de origine din Drăgăşani le-a promis lui Ionel Călin şi Alina Ştefania Călin că-i va ajuta să scape de acuzaţiile penale, dându-le de înţeles că are influenţă asupra magistraţilor Tribunalului Dolj şi Curţii de Apel Craiova. Bogdan Mitrache a pretins astfel în două rânduri şi a primit în trei tranşe suma de 29.000 de euro pentru a-l scăpa de închisoare pe Ionel Călin şi fiii acestuia, ce sunt arestaţi preventiv într-un dosar de vătămare corporală gravă. Pentru a fi cât mai convingător, avocatul vâlcean s-a prevalat de relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, judecător din cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală.
CULMEA ŞPĂGII: Au cerut-o înapoi cu dobândă
Când inculpaţii au văzut că banii pe care i-au dat avocatului sunt în zadar, pentru că Ionel Călin a şi fost condamnat în regim de urgenţă, au început să-l ameninţe pe Mitrache să le restituie mita dată, dar şi dobândă la şpagă. „Banii au fost remişi de către Călin Ionel, prin intermediul concubinei sale, Călin Alina-Ştefania. Pe parcursul judecăţii, o parte din inculpaţi au fost puşi în libertate, însă, prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, s-a dispus condamnarea în regim de detenţie a unuia dintre inculpaţi (Călin Ionel). Această împrejurare a generat un comportament agresiv al inculpaților, precum şi proferarea de ameninţări la adresa avocatului Mitrache Ion Bogdan şi a familiei sale, pentru a-l determina să restituie suma primită şi, în plus, să achite o diferenţă suplimentară cu titlu de dobândă. Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, rezultă că, după momentul în care cumpărătorul de influenţă, respectiv suspectul Călin Ionel şi fiii acestuia, au fost condamnaţi de către Tribunalul Dolj, ca instanţă de fond, Călin Ionel l-a constrâns pe avocat să îi restituie suma totală de 37.500 euro, (constituită din suma de 29.000 euro – reprezentând banii pe care Călin Ionel şi Călin Alina-Ştefania i-au remis-o avocatului pentru cumpărarea influenţei, la care a mai adăugat dobânzi de 8.500 euro), ameninţându-l că, în caz contrar, va exercita acte de violenţă asupra sa şi a membrilor familiei ale. În sprijinul acestei afirmaţii a adus ca argument faptul că va apela la un grup din Brăila, despre care a afirmat că «a mai băgat şi pe alţii în portbagaj», că are cunoştinţe peste tot, că dispune de aparatură avansată de urmărire şi înregistrare pe care deja ar fi montat-o în autoturismul avocatului şi că va formula plângere penală împotriva fratelui avocatului, care este magistrat la o instanță de judecată din Craiova, în scopul discreditării acestuia din urmă. Aceasta, deși la momentul proferării ameninţărilor, inculpatul Călin Ionel cunoştea că magistratul nu are nici o implicare în faptele de corupţie ce fac obiectul prezentului dosar” – susţin procurorii DNA în rechizitoriul lor.
Avocatul s-a autodenunţat
Aşadar, avocatul din Drăgăşani a dat înapoi şpaga luată şi pe deasupra a mai plătit şi dobândă la ea. Până la urmă însă, avocatul Mitrache nu a mai rezistat şi s-a autodenunţat autorităţilor, mărturisind că a restituit 2.000 euro, un autoturism Touareg evaluat la 6.500 euro (până la sfârşitul anului 2013), un teren în Drăgăşani, pentru care s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare (în primăvara anului 2014), evaluat la 15.000 euro, suma de 1.000 euro şi 4.000 lei (în perioada martie-aprilie 2014). „Întrucât şi după remiterea acestor sume de bani şi bunuri, ameninţările au continuat, avocatul a denunţat fapta la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova. La data de 9 mai 2014, avocatul Mitrache Ion Bogdan s-a întâlnit cu inculpații Călin Ionel şi Călin Alina-Ştefania în parcarea unui supermarket din Craiova, ocazie cu care Călin Ionel a primit de la avocat suma de 10.000 euro, reprezentând o parte din cei 37.500 euro, procedându-se la constatarea infracţiunii flagrante” – mai susţin procurorii DNA.
Aşadar, inculpaţii Ionel Călin este acuzat acum de comiterea infracţiunilor de cumpărare de influenţă în formă continuată şi şantaj, iar Alina-Ştefania Călin este acuzată de infracţiunile de cumpărare de influenţă şi complicitate la şantaj. La data de 10 mai 2014, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaţilor Călin Ionel şi Călin Alina-Ștefania, iar avocatul definitiv Bogdan Mitracheeste cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu