Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție fiscală, săvârșite în perioada 2018-2020, în legătură cu activități referitoare Ia. administrarea și protecția fondului forestier național.
În cursul zilei de astăzi, 22 octombrie 2020, pe baza autorizațiilor emise de către instanță, se efectuează în colaborare cu lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, percheziții domiciliare pe raza județelor Vâlcea și Argeș, din care una este la sediul unei instituții publice, iar celelalte sunt la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea, Inspectoratul Județean de Jandanni Argeș și Garda Forestieră Vâlcea.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu