Trăim un teatru ieftin în care actorii scenei politice acţionează împotriva logicii, al elementarului bun simţ, chiar. De douăzeci de ani, România mimează democraţia şi îşi iroseşte energiile, în făptuirea unor veşnice reforme fără fond care nu au altă finalitate decât vopsitul gardului, înăuntru vieţuind acelaşi veşnic leopard. Mecanismul mimat al democraţiei se învârte dement, fără noimă, ne adună, ne împrăştie, ne învârte într-un malaxor din care sunt scoase la vedere perpetuue crize juridice, religioase, administrative, economice, politice şi mai ştiu eu de ce natură. Statul în integralitatea sa este prăbuşit, destructurat total. Anarhia, şi nici pe departe democraţia, este, în România, la ea acasă. Extincţia fizică a adevăratei elite româneşti în anii comunismului şi înlocuirea acesteia cu cei peste o sută de mii de consilieri aduşi aici de sovietici care şi-au luat nume româneşti şi au mimat obiceiurile şi tradiţiile româneşti, acaparând şi ocupând toate pârghiile de comandă ale statului, în absolut orice domeniu, de la cel politic, juridic, administrativ, la cel cultural şi chiar religios, a aruncat ţara într-o criză totală şi profundă ale cărei repercusiuni le simţim astăzi mai pregnant ca oricând. Naţiunea a dispărut, bietul popor s-a transformat într-o populaţie uşor de manipulat şi condus, care este plimbată, amăgită cu un covrig, la gârlă, de către copiii şi nepoţii celor despre care spuneam că au fost aduşi aici de către ruşi, dar care nu au legătură etnică cu ruşii ci mai degrabă cu acel Gitenstein de la ambasada SUA care deunăzi se amesteca grosolan în treburile politichiei interne de la noi, şi despre care spuneam că ne-au copiat numele, ne mimează tradiţiile şi obiceiurile şi, iată, astăzi putem jura cu mâna pe cruce că, copiii lor sunt urmaşii Brâncoveanului sau ai lui Ştefan cel Mare… Îi găseşti peste tot şi peste tot au în mână pârghiile de comandă. Părinţii lor ne-au omorât bunicii şi părinţii, i-au vârât în puşcării, i-au stăpânit. Copiii lor ne stăpânesc pe noi, nepoţii lor vor stăpâni copiii noştri. Îşi transmit din tată în fiu pârghiile şi scaunele de comandă, în absolut toate domeniile. Instituţiile statului au devenit afaceri de familie, de clan, comanda lor este în mâna acestor neisprăviţi şi se transmite între rude. Totul, absolut totul, până şi universităţile au devenit afaceri de familie. Trăim în haos, nu ştim de unde venim şi ne îndreptăm spre nicăieri. Până şi speranţa a dispărut. Speranţa care moare ultima. Ce e de făcut? Nu ştiu. De aici nu putem ieşi fără să depăşim mai întâi profunda criză morală care ne-a pătruns şi ne stăpâneşte. Clamăm specialişti care să ne scoată la liman când, de fapt, noi nu de specialişti ducem lipsă, aceştia chiar lipsă dacă sunt, pot fi importaţi, cumpăraţi de pe piaţa liberă. Ne lipsesc caracterele. Avem nevoie acută de caractere şi nu avem de unde să le luăm. Acestea se formează şi cresc nu de pe o zi pe alta ci, spre deosebire de specialiştii pe care-i putem obţine în câţiva ani, în multe generaţii, numai dacă au un mediu propice, care mediu lipseşte cu desăvârşire, ba chiar este profund nociv pentru cultivarea şi creşterea unor caractere. Ne prăbuşim şi tare-mi este teamă că nu vom putea decât să asistăm la o şi mai accelerată prăbuşire în anii următori. Statul este în disoluţie totală, naţiunea şi-a pierdut caracteristicile, poporul s-a transformat într-o populaţie, urmează, în ordine, destructurarea teritorială. Să nu uităm că de curând în Europa s-au trasat noi graniţe, chiar şi paşnic, Cehoslovacia… Într-un articol tradus după strategiile ministerului rus de externe privind România, se explică fără menajamenţă că Rusia trebuie să întreprindă acţiuni care să contracareze aderarea României la NATO şi UE. Agentura KGB din România s-a apucat bineînţeles de treabă şi acum urmărim acţiunile PNL şi PSD de adâncire a crizei şi falimentare a României din interior, că războaiele convenţionale nu se mai poartă. Aşa că, aşa-zisa supărare a lui Crin Antonescu pe Băsescu şi PDL, se explică, acum. Cum se poate auto-echilibra un popor, când de morala lui se ocupă canalii precum Vântu, Voiculescu, Nuş, Felix şi conu’ Dinu? Să-şi ceară scuze Chiul Antonescu, maimuţoiul Deltei, pentru cele ce ni se întâmplă. Să-şi ceară scuze, pentru guvernarea dezastruoasă a PNL-ului, din cauza căreia tragem acum ponoasele. Să-şi ceară scuze, pentru că, s-a jucat cu soarta ţării, în două rânduri, refuzând să intre la guvernare, într-o alianţă de dreapta, atât în 2009 cât şi în 2010. Să-şi ceară scuze, pentru atmosfera irespirabilă pe care el personal şi partidul său o creează atât în Parlament cât şi la TV. Să-şi ceară scuze, pentru dansul din buric pe scena eşecului, alături de prostănacul Geoană. Să-şi ceară scuze, pentru că el, un individ lipsit de orice calitate, în afara agresivităţii, tupeului şi nesimţirii, încă mai doreşte să devină preşedintele României. Orice societate, indiferent de orânduirea socială, mai evoluată sau nu, mai mult sau mai puţin justă, mai mult sau mai puţin producătoare de bunăstare, are nevoie pentru a supravieţui de ordine socială, de echilibru. În situaţia nou creată în România, unde infractori veroşi au acaparat mijloacele de formare a opiniei, pe fondul entropiei populaţiei, echilibrul s-a rupt, societatea civilă nu se mai poate autoregla. Ca atare, reîntregirea dreptei este absolut necesară şi inevitabilă. Alianţa PDL-PNL e opţiunea logică.
Nu de specialişti ducem lipsă, ne lipsesc caracterele!
